Se mai întâmplă, într-o chestiune sau alta, un ales să-şi schimbe părerea.
Zice o vorbă din bătrâni: „mai bine cu un deştept la pagubă decât cu un prost la câştig". Mulţi or să mă înjure şi or să mă huiduiască pentru că o să afirm cu toată convingerea că Adrian Severin, legal, nu a greşit cu nimic. Acum greşeşte şi se comportă ca un premiant convins că nu greşeşte niciodată. Mă cunosc cu el de peste 30 de ani. Îmi aduc aminte că, în 1991, când se discuta Legea privatizării, împreună am susţinut un amendament care prevedea că 1% din veniturile rezultate se vor constitui într-un fond de burse pentru a trimite studenţi români în străinătate. Până astăzi, asta ar fi însemnat peste 500.000 de oameni. A căzut cu un vot diferenţă. Să cred acum că omul acesta a luat-o razna la bătrâneţe? Să fim serioşi! Graniţa dintre consultanţă, lobby şi vânzarea votului e sinuoasă şi arbitrară. Ea depinde de cuvinte aruncate prin legi şi reglementări mai mult sau mai puţin deştepte, rezultat al unor interese politice conjuncturale. Prudenţa înţeleaptă a lui Warren Buffet, patriarhul investiţiilor, îl face să exclame: „Dacă e îndoielnic că o acţiune la care vă gândiţi este înăuntrul sau în afara graniţei, mai bine uitaţi-o".
Afirmaţia lui ţine însă de percepţie. Nu stă nimeni să facă analiza juridică. Colegii politicieni îşi sfâşie competitorul, presa vinde făcând victime, publicul condamnă gladiatorul căzut. Trecem superficial mai departe. Istoria omului nu contează. Nu are importanţă că e unul dintre părinţii legislaţiei, care a reaşezat economia de piaţă în ţara lui, că a făcut enorm de multe în politica europeană, că e sclipitor de inteligent (calitate ce uneori dă brânci orgoliului către prostie). Tot aşa de neimportant este că nişte ziarişti, fără ştiinţa celui în cauză, ilegal şi imoral, l-au înregistrat, au lipit bucăţi de film disparate pentru a-şi proba teza: Par
