Unul dintre cei mai bine cotaţi oameni ai momentului, antreprenorul Marius Ghenea a realizat pentru „Adevărul de Seară" Iaşi o radiografie a situaţiei economice din Regiunea de Nord Est. Acesta le-a dat sfaturi tinerilor antreprenori despre potenţialele surse de sprijin pentru o afacere aflată la început de drum.
Marius Ghenea la Iaşi: „Poţi să faci bani fără să ai bani!“. Lecţie de antreprenoriat de la managerul momentului
Adevărul de Seară: Listarea unei companii la Bursa de Valori este o formă viabilă de finanţare pentru companii?
Marius Ghenea: Nu în România, nu la Bursa din Bucureşti şi nu în acest moment. Bursa are o problemă, în sensul în care nu este deloc lichidă, iar portofoliile care se crează pe bursa din Bucureşti din perspectiva investitorilor sunt legate de banking, de pharma, de petrol, domenii în care nu prea au loc IT-ul sau iniţiativele din zona tehnologiei. Există o oportunitate de a ieşi public, de a ieşi pe bursă, dar nu pe Bursa din Bucureşti. Se poate la Londra. Varşovia ar putea fi o alternativă viabilă. Este singura Bursă activă din această zonă.
Chiar şi în ţările mari, dezvoltate, ieşirea la Bursă este un eveniment rar. Nu foarte multe afaceri antreprenoriale reuşesc o asemenea performanţă. Cele care reuşesc fac asta numai după o dezvoltare semnificativă anterioară, cu alte runde de finanţare înainte de ieşirea pe Bursă.
În momentul de faţă există pe Bursa de Valori din Bucureşti un sistem alternativ de tranzacţionare care face mult mai uşoară posibilitatea companiilor mai mici să-şi listeze afacerea şi să încerce să obţină capital pe acest sistem, fără să intre în incidenţa tuturor rigorilor Bursei care sunt în general destinate companiilor mai mari. Problema este că în acest sistem alternativ de tranzacţionare trebuie să vină cineva care să fie interesat de companie şi care să vrea să cumpe