Emil Andreev este un prozator şi dramaturg bulgar născut în 1956, în localitatea Lom, lîngă Vidin. Autor al mai multor volume de proză scurtă (Povestiri din Lom, Secession tîrziu, Insula beţivilor) şi piese de teatru (Să ucizi un prim-ministru,Căutătorii de comori, Bebeluşul, Barca magică a dlui J.), Emil Andreev a obţinut, pentru romanul Rîul de sticlă (2004), Premiul Vick pentru cel mai bun roman bulgar, precum şi Premiul cititorilor. În 2006, e distins cu Premiul Helicon pentru romanul Blestemul broaştei. Romanul Râul de sticlă, apărut la Editura Humanitas, în colecţia „Cartea de pe noptieră“, în traducerea Marianei Mangiulea, a fost ecranizat în 2010 de regizorul Stanimir Trifonov. La sfîrşitul lumii martie, Emil Andreev a participat, la Bucureşti, la lansarea romanului său. În titlu, în motto-ul cărţii, ca şi în mai multe paragrafe ale acesteia, apare sintagma „rîul de sticlă“, sintagmă ce face trimitere la Cartea lui Enoh, menită să desemneze fluxul vieţii, al existenţei umane, dar şi al memoriei, rîul de pasiuni şi visuri, cum spune unul dintre personajele cărţii. Să discutăm puţin despre metaforă şi implicaţiile pe care le are aceasta asupra firului narativ al cărţii. Cea mai cunoscută imagine simbolică, metaforă folosită să desemneze curgerea vieţii, este cea a rîului, legîndu-se deopotrivă de fluxul evenimentelor, dar şi de curgerea timpului. Odată ce îţi transformi viaţa într-o căutare a unor lucruri care îl exclud pe Dumnezeu, care nu au legătură cu el, existenţa devine ceva foarte fragil, asemănător gheţii care se formează pe un rîu. Gheaţa seamănă cu sticla: e o iluzie, înseamnă transparenţă şi inconsistenţă. Uitîndu-l pe Dumnezeu, ceea ce îţi rămîne sînt pasiunea şi visurile, dar ele nu înseamnă nimic. Sintagma nu e un citat din Cartea lui Enoh, mi-a fost numai inspirată de aceasta. Problema centrală a cărţii este ce anume ne face existenţa atît