Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baschetbaliştii de la CSM au fost învinşi în amicalul cu U Mobitelco

Publicat in Bihoreanul, vineri 8 aprilie 2011 ·

Formaţia orădeană de baschet masculin CSM a disputat vineri, la Arena "Antonio Alexe", un joc amical în compania echipei U Mobitelco Cluj-Napoca, nimeni alta decât vicecampioana ţării şi ocupanta poziţiei secunde în clasamentul final al sezonului regulat 2010-2011 din campionatul Diviziei A.

Meciul, util celor două combatante în perspectiva jocurilor din play-off, a fost câştigat în cele din urmă de clujeni, care s-au impus cu scorul de 78-69, după ce la pauza mare conduceau cu 35-33.

Partida a fost echilibrată, primul sfert fiind adjudecat de orădeni, la o diferenţă de două puncte, următorul a revenit oaspeţilor, cel de-al III-lea s-a încheiat la egalitate, iar în ultimele 10 minute s-au impus clujeni, cu 7 puncte. În cadrul partidei amicale, cei doi antenori şi-au rulat întregul lot de jucători avut la dispoziţie.

"A fost un meci bun de pregătire pentru noi. Aveam nevoie de acest amical înainte de meciurile cu Gaz Metan Mediaş pentru a ne reintra în mână. Clujul are o echipă asemănătoare cu cea din Mediaş din punctul de vedere al forţei fizice şi al recuperărilor ofensive. Am reuşit să rotesc tot lotul, iar acest lucru e foarte important în acest moment", a declarat antrenorul Cristian Achim, după partidă.

Până la primele confruntări din play-off, împotriva echipei Gaz Metan Mediaş, pe 13 şi 14 aprilie, Cristian Achim va conduce sâmbătă Selecţionata Nordului în All Star Game-ul baschetului românesc. În această echipă va fi însă şi jucătorul CSM-ului Tyrone Mitchell.

Gaz Metan, în schimb, s-a calificat în finala Cupei României, a cărui turneu final are loc la Tg. Mureş şi unde întâlneşte Steaua Turabo.

CSM Oradea - U Mobitelco 69-78 (19-17, 14-18, 24-24, 12-19)

CSM: Pascu 2, Ştefan 2, Maric 8 (2x3), Paşca 17 (3x3), Topcov 14, Hora 1, Mandic 7, Torok 2, Stojakovic, Mitchell 7 (1x3), Schachtner 9 (1x3). Antrenor: Cristi Achim (

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 16 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 45 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 8 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°