Teoretic, într-o lume în care funcţionează logica, un spital se desfiinţează atunci când nu mai sunt bolnavi... Numai că în nicio lume normală, nimeni (nici chiar prezicătorii!) - nu ar fi în stare să estimeze numărul acelora a căror sănătate va fi ameninţată în următoarele zile, săptămâni sau ani. La noi, este exact pe dos: cu cât numărul bolnavilor creşte îngrijorător, cu atât interesul guvernanţilor faţă de oamenii suferinzi o ia razna. Acest raport invers proporţional nu face decât să-i pună pe gânduri şi pe cei sănătoşi şi pe cei bolnavi, deopotrivă. Dar la ce bun, devreme ce spitalele se închid?! În realitate, schimbându-şi destinaţia (în folosul cui?). Categoric, aşa-zisa reformă a Sănătăţii, constând în reprofilarea spitalelor în aziluri de bătrâni, suferă de o boală gravă: este fără temei... Reflectă, mai degrabă, căderea în penibil a reprezentanţilor Sănătăţii, care se şi văd artizanii selecţiei artificiale a românilor, prin aruncarea bolnavilor la... groapa de gunoi. Dar dacă Sănătăţii i s-o fi pus pistolul la tâmplă să-i mătrăşească pe suferinzi?! Vedeţi, la aşa ceva nimeni nu s-a gândit. Măcar pentru a-i compătimi pe cei de la Sănătate. În fond, nicinul dintre noi nu va şti câte râuri de lacrimi vor fi vărsat ei, cei care or fi fost forţaţi să închidă spitalele; cât s-or fi tânguit până la momentul fatidic. Poate şi acum sunt cuprinşi de jale adâncă la aflarea deceselor înregistrate în ţară, unele petrecute chiar în faţa spitalelor "sigilate". Drama este că mor oameni care ar mai putea fi salvaţi... fie şi pentru a deveni locatarii viitoarelor triste aziluri. Dar dincolo de otrava cuvintelor acuzatoare, spuse în grabă, de noi şi de oricine - precum "Câtă nedreptate comisă la graniţa dintre viaţă şi moarte!" - dincolo de lista celor 71 de spitale interzise în ţară, nu credeţi că zace trupul unui animal flămând, devorator de moarte?! Sau că se toarnă