Vara, in zilele de la sfarsitul saptamanii, cand soarele dogorea pietrele caldaramului si aerul fierbinte usca sufletul iesenilor, dealul Copoului era o chemare, iar plimbarile pe langa gradinile inmiresmate de crini si trandafiri erau o adevarata binefacere pentru locuitorii targului cuprinsi de dorul de duca.
Tineri si batrani, imbracati elegant, ieseau din ograzi si se urcau in calesti, daradaice sau droste muscalesti, urmand suvoiul de roti pornit din Ulita Mare (actualul bulevard Stefan cel Mare), indreptandu-se spre Podul Verde (Copou), pana in marginea padurii Breazului.
File din istoria unui oras: Iasi
In Copou se intalneau toti locuitorii Iasului
Pe la ceasurile patru, cinci dupa-amiaza, duduci si duducute, in rochii infoiate, cu umeri bufanti, insotite de domni sau domnisori cu tigara in varful buzelor, cu o mana sprijinita alene pe bastonasul cu maciulie aurie, cu nelipsitul monoclu pe-un ochi, imbracati elegant, dupa moda de la Paris, umpleau calestile si cupeurile trase de cai de rasa.
Vizitiii, in fracuri de culoare deschisa, albastre ca cerul senin, brodate cu fir aurit, sub care se zarea livreua vargata, struneau bidiviii pe drumul adesea denivelat din pricina putrezirii drugilor de stejar cu care era podit.
Mai tarziu, prin grija domnitorului Grigore Ghica (1852), faimosul drum de plimbare a fost pavat cu granit.
Trasurile, unele scumpe cat o mosie, urcau de-a lungul Podului Verde, se plimbau pe aleile laterale marginite de gradini frumos mirositoare, oprindu-se in sir lung pe tapsanul inverzit pentru taifasuri vesele si schimburi de cancanuri delicioase.
Locul foia de lume si de trasuri. Birje manate de muscali mustaciosi, ofiteri calari in frumoasele lor uniforme de husari, cavalcade de amazoane, lume multa si bine imbracata pe trotuare. Intregul Iasi era
