Că, uite, nici nu mai ştiu cum să te chem. Te-am luat cu binişorul şi nimic. Ţi-a plăcut să te las de capul tău, să umbli tu de nebună pe unde-ai vrut. Am zis că, deh, te-oi fi săturat şi tu să faci pe viitura, că nu ţi-o fi fost uşor şi poate mai vrei să-ţi tragi şi sufletul. Şi ţi-am dat drumul în lume, disperato.
Am văzut că lumea e dornică de tine, dar te caută numai pe unde nu eşti, că tu nu te dai la prima vedere. Te-a găsit acu’ subtilitatea şi te-a apucat jocul intervertirii. Tu nu vezi că oamenii nu se mai recunosc? Nu vezi că nu mai au habar să vadă unu’-ntr-altu’? Se-nhaţă şi se spurcă una-două. Îşi smulg hainele ca-n Sinedriu şi se bat cu pumnii mici peste piepturile fierbinţi de furie neagră. Iau păcură şi-şi aruncă peste feţele speriate şi frumos vopsite.
Şi tu ce-ai făcut? Te-ai răzbunat cum ştii tu mai bine. Te-ai ascuns în piei false puse peste piei amare şi plânse, ţi-ai legănat şoldurile şerpeşti pe lângă mâinile lor lipite-ntre ele cu smoală şi le-ai şoptit mormane de minciuni fragede, muşcându-le lobii urechilor ca să nu se îndoiască de trupul tău. Iar ei s-au fericit de venirea ta, neaşteptato, şi-au ars buzele până la filtru de-atâta recunoştinţă, frângându-şi şirele-nţepenite ca să te mulţumească pe tine cu dansurile lor înduioşătoare, mai mult tremurate, ce e drept.
Ţi-a plăcut să-i vezi cum se cred şamani, scuturându-şi pleoapele de cenuşă şi alergând în jurul focului numai pentru că le era teamă să-l ia în plin. Nu ştiu ce să zic. Ai nişte plăceri nesănătoase, draga mea. Ai fi în stare să te faci ofrandă, numai să-i vezi cum se fac de râs. De unde gustul ăsta al tău pentru pedeapsă? Nu ţi-au făcut nimic. Ce le iei pe toate personal? Doar au fugit de-acasă noaptea. Hoţeşte. La drumu’ mare, în oasele goale. Şi le-a fost frig.
Mai termini şi tu odată cu deghizările astea? Deja te autopastişezi. Asta e una. Dar mai ră
