Succesele din deplasare de la Mioveni şi Iaşi au făcut ca la Oradea să se vorbească tot mai mult de promovare. Astfel, se aşteaptă ca sâmbătă, la jocul de pe teren propriu, pe care bihorenii îl vor susţine în cadrul etapei a XXI-a a campionatului ligii secunde, în compania echipei CSM Râmnicu-Vâlcea, publicul spectator să meargă într-un număr mult mai mare decât de obicei.
Evoluţia bună a echipei, rezultatele înregistrate, dar mai cu seamă faptul că ocupă locul de lider în clasament au făcut ca interesul suporterilor să crească subit, ei sperând ca în curând vor vedea fotbal de primă ligă la Oradea.
Sâmbătă, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" va poposi CSM Râmnicu-Vâlcea, o echipă din partea inferioară a clasamentului, care nu a început tocmai bine acest retur de campionat. Nu mai departe, în runda precedentă, jucătorii vâlceni au fost învinşi pe teren propriu de CS Mioveni, cu scorul de 2-0.
Oaspeţii vor veni la Oradea să recupereze "terenul pierdut", iar din acest punct de vedere, tehnicianul Ghiţ susţine că "vâlcenii vor veni să-şi vândă scum pielea şi trebuie să fim atenţi".
Vor încă o victorie
FC Bihor doreşte să continue pe aceaşi linie a succeselor, pe care a început-o în urmă cu patru etape. Deocamdată nu sunt probleme de efectiv la "roş-albaştri", Bârză revine după accidentare, iar în privinţa lui Oltean staff-ul tehnic speră că îşi va reveni după entorsa suferită în timp pentru a juca împotriva CSM Râmnicu-Vâlcea.
"E un meci important. Să sperăm că în urma unei evoluţii bune să reuşim să câştigăm meciul de sâmbătă. Sper că vom reuşi să legăm rezultatele bune din ultima perioadă cu un nou succes. Aştept ca publicul să fie alături de noi, iar la sfârşit să ne bucurăm împreună de o nouă victorie a echipei FC Bihor. Am crescut de la joc la joc, sunt mulţumit că suntem pe primul loc şi trebuie să rămânem acolo. Vor urma jo