Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt a primit până acum cinci solicitări din partea administraţiilor publice locale pentru autorizarea unor spaţii pentru sacrificat mieii. Deşi condiţiile sanitar-veterinare impuse în sistem de abator ar fi drastice, DSVSA le permite primăriilor care vor să faciliteze sacrificarea mieilor să amenajeze spaţiile fără investiţii costisitoare.
Până în prezent, au solicitat autorizaţii Primăriile Caracal, Drăgăneşti-Olt, Balş, Osica de Sus şi Corabia, însă sunt aşteptate şi altele, îndeosebi cele cu târguri de săptămână. Primăriile sau administratorul locului de sacrificare, după caz, trebuie să se asigure şi că resturile sunt preluate în siguranţă şi transportate la locurile speciale de incinerare. Regulile sunt greu de respectat. Printre altele, mieii şi carnea de miel ar trebui transportaţi cu mijloace de transport salubrizate şi dezinfectate, iar animalelor ar trebui să li se asigure transportul în condiţii de protecţie. Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt a primit până acum cinci solicitări din partea administraţiilor publice locale pentru autorizarea unor spaţii pentru sacrificat mieii. Deşi condiţiile sanitar-veterinare impuse în sistem de abator ar fi drastice, DSVSA le permite primăriilor care vor să faciliteze sacrificarea mieilor să amenajeze spaţiile fără investiţii costisitoare.
Până în prezent, au solicitat autorizaţii Primăriile Caracal, Drăgăneşti-Olt, Balş, Osica de Sus şi Corabia, însă sunt aşteptate şi altele, îndeosebi cele cu târguri de săptămână. Primăriile sau administratorul locului de sacrificare, după caz, trebuie să se asigure şi că resturile sunt preluate în siguranţă şi transportate la locurile speciale de incinerare. Regulile sunt greu de respectat. Printre altele, mieii şi carnea de miel ar trebui transportaţi cu mijloace de tr