Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, o ţară în sărbătoare!

Publicat in Cotidianul, vineri 8 aprilie 2011 ·

Din anii '90 încoace, guvernanţii sau parlamentarii au instituit peste 50 de sărbători legale. Şi numărul lor este pe punctul de a creşte vertiginos. Numai în ultimele luni, în Parlament s-au adunat aproape 10 propuneri care vizează declararea de noi sărbători oficiale.

Potrivit unei iniţiative legislative recent depuse la Senat, românii ar trebui să sărbătorească Newruz (Anul Nou iranian) şi Kâdârlez (venirea primăverii) pe 21 martie, respectiv, pe 6 mai.

Alte propuneri legislative vizează instituirea Zilei Naţionale a Ambulanţei din România, a Zilei Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989, declararea zilei de 30 noiembrie ca sărbătoare legală la Senat, a celei de 23 august drept Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie - Ziua Memoriei Victimelor Comunismului din România.

Parlamentarii mai trebuie să decidă şi cu privire la instituirea Zilei Patrimoniului Mondial din România, dar şi cu privire la declararea zilei de 8 septembrie drept Ziua Romilor Creştini.

Toate aceste propuneri care ar putea deveni lege s-ar adăuga lungului şir de sărbători naţionale. Cea mai recent intrată pe această listă este ziua de 15 ianuarie, declarată anul trecut Ziua Culturii Naţionale.

Cu un an înainte, în 2009, s-au instituit Ziua Tatălui, sărbătorită în a doua duminică din mai, şi Ziua Mamei, sărbătorită în prima duminică din mai.

Din cele peste 50 de sărbători naţionale, doar 11 sunt şi libere prin lege. Altele, implică însă plata dublă a zilei de lucru, sau cheltuirea unor sume de bani pentru organizarea unor manifestări.

Comparativ, totuşi, cu alte state din Uniunea Europeană, în România ar mai fi loc de zile libere. De exemplu, Cipru are 17 zile libere pe an, iar Belgia 16.

Din anii '90 încoace, guvernanţii sau parlamentarii au instituit peste 50 de sărbători legale. Şi numărul

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 33 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 48 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 51 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 19 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°