La început de primăvară, Teatrul Liric „Elena Teodorini“ din Craiova a invitat publicul să urmărească o nouă producţie cu opereta „Văduva veselă“ de Lehar, celebră partitură care, în regia imaginată de Arabela Tănase şi scenografia schiţată de Răsvan Drăgănescu, a readus eleganţa şi farmecul saloanelor pariziene de altădată, dar şi atmosfera inconfundabilă a cabaretului, apelând la decoruri sugestive, costume multicolore, un text adaptat chiar de regizoare şi mai ales o mişcare plină de vervă, alertă şi amuzantă.

La început de primăvară, Teatrul Liric „Elena Teodorini“ din Craiova a invitat publicul să urmărească o nouă producţie cu opereta „Văduva veselă“ de Lehar, celebră partitură care, în regia imaginată de Arabela Tănase şi scenografia schiţată de Răsvan Drăgănescu, a readus eleganţa şi farmecul saloanelor pariziene de altădată, dar şi atmosfera inconfundabilă a cabaretului, apelând la decoruri sugestive, costume multicolore, un text adaptat chiar de regizoare şi mai ales o mişcare plină de vervă, alertă şi amuzantă. Dar toate aceasta deveneau posibile doar prin interpretarea soli� Publicitate �tilor şi a întregului ansamblu, remarcabilă fiind intenţia Teatrului de a asigura două distribuţii în rolurile principale, aşa încât m-a tentat să văd ambele versiuni, fără a intenţiona însă o „analiză comparată“. Şi mă bucur că am avut această oportunitate, pentru că, după ce la premieră m-a frapat apatia corului şi baletului, în cea de a doua seară i-am regăsit aşa cum îi ştiam, implicaţi cu reală plăcere în „jocul“ petrecerii şi al intrigilor specifice genului, colaborarea cu personajele (re)devenind astfel firească, suplă şi spumoasă. Şi pentru că parte dintre interpreţi sunt „singuri pe rol“, aş începe remarcând excepţionalul talent al tânărului actor-balerin Laurenţiu Nicu, la care nu ştiu ce să admir mai mult: plasticitatea mişcării, umorul