Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria: Vom folosi un sfert din rezerva de gaz pentru a reduce impactul preţului de import

Publicat in Antena 3, sâmbătă 9 aprilie 2011 ·

Ungaria a anunţat că va folosi aproape un sfert din stocurile de 1,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale ale statului pentru a reduce impactul creşterii preţului de import asupra sistemului centralizat de încălzire şi a furnizorilor de utilităţi, conform Mediafax.

În urma acestei acţiuni, rezervele statului se vor reduce de la 1,2 miliarde de metri cubi la 915 milioane de metri cubi în următorul an.

Astfel, Asociaţia de Stocare a Hidrocarburilor din Ungaria va fi nevoită să vândă gazele puse la dispoziţie la un preţ cu circa 30% mai mic decât actuala cotaţie de import.

Din întreaga cantitate utilizată, 85 de milioane de metri cubi vor ajunge la furnizorii de utilităţi, iar restul de 200 de milioane de metri cubi vor fi puşi la dispoziţia companiilor de termoficare.

Coaliţia de guvernare ungară a stabilit recent că preţurile la încălzire vor fi stabilite la nivel ministerial. De asemenea, partidul de guvernământ Fidesz au declarat că Ungaria este dispusă să furnizeze companiilor de termoficare gaze mai ieftine pentru a evita prăbuşirea acestora din cauza plafonării preţurilor la agentul termic.

Ungaria a anunţat că va folosi aproape un sfert din stocurile de 1,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale ale statului pentru a reduce impactul creşterii preţului de import asupra sistemului centralizat de încălzire şi a furnizorilor de utilităţi, conform Mediafax.

În urma acestei acţiuni, rezervele statului se vor reduce de la 1,2 miliarde de metri cubi la 915 milioane de metri cubi în următorul an.

Astfel, Asociaţia de Stocare a Hidrocarburilor din Ungaria va fi nevoită să vândă gazele puse la dispoziţie la un preţ cu circa 30% mai mic decât actuala cotaţie de import.

Din întreaga cantitate utilizată, 85 de milioane de metri cubi vor ajunge la furnizorii de utilităţi, iar restul de 200

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 33 minute
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 37 minute
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 7 minute
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 2 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

17°
dum.

12°/25°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

11°
dum.

12°/19°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°