Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gînduri despre dispariţia Gândului pe hîrtie

Publicat in Vox Publica, vineri 8 aprilie 2011 ·

Mi se pare un semn de rău că nu mai apare Gândul pe hîrtie. Chiar dacă de multe ori mă iritau comentariile lui CTPopescu, nu puteam să nu recunosc că ziarul era de la bine făcut în sus. Gândul s-a încăpăţînat să-şi păstreze ţinuta pînă în ultima zi. Era substanţial, în cele doar 16 pagini ale lui, bine construit, şi dacă voiai să fii „la zi” fără să cumperi toate ziarele de pe tarabă, te puteai mulţumi cu Gândul lui CTP. Să ne înţelegem, asta nu înseamnă că mă fac că uit protoistoria acestui ziar şi a lui CTP. Pur şi simplu mi se pare îngrijorătoare dispariţia sa pe hîrtie. Şi mai îngrijorătoare mi se pare indiferenţa faţă de simptomul pe care îl reprezintă această dispariţie. Dacă ar fi fost un ziar tîmpit, aş fi înţeles, dacă ar fi fost un ziar cenuşiu, ar fi fost explicabil. Dar cînd păcatul capital al Gândului e că a refuzat să se tabloidizeze şi să adopte formula de succes cu „fata de la pagina 5”, ce să-i reproşezi? Că a vrut să rămână un ziar care nu se ocupă de aventurile cuplului Columbeanu şi de viaţa Ginei nu ştiu cum? Că a crezut, pînă în ultima zi, că în România există şi cititori de ziare pe care nu-i interesează asemenea subiecte? Există, dar nu destui, încît Gândul să poată rezista pe hîrtie. Păcat.

Mi se pare un semn de rău că nu mai apare Gândul pe hîrtie. Chiar dacă de multe ori mă iritau comentariile lui CTPopescu, nu puteam să nu recunosc că ziarul era de la bine făcut în sus. Gândul s-a încăpăţînat să-şi păstreze ţinuta pînă în ultima zi. Era substanţial, în cele doar 16 pagini ale lui, bine construit, şi dacă voiai să fii „la zi” fără să cumperi toate ziarele de pe tarabă, te puteai mulţumi cu Gândul lui CTP. Să ne înţelegem, asta nu înseamnă că mă fac că uit protoistoria acestui ziar şi a lui CTP. Pur şi simplu mi se pare îngrijorătoare dispariţia sa pe hîrtie. Şi mai îngrijorătoare mi se pare indiferenţa faţă de simptomul pe care

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 30 minute
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 2 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Un jurnalist a rămas fără acreditare după ce i-a provocat pe fanii sârbi imitând vulturul albanez - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Jurnalistul şi comentatorul sportiv Arlind Sadiku, în vârstă de 34 de ani, a fost exclus de UEFA de pe lista ziariştilor acreditaţi pentru Campionatul European după ce a imitat zâmbind vulturul albanez în faţa unei întregi tribune de suporteri sârbi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum o ora
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 5 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 5 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 6 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vremea

București
acum

27°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

25°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°