Când mi l-a prezentat soră-mea Ilona pe Meme Florescu, am fost convinsă că a dat peste un fante care-o s-o facă nefericită. Exact ca în ilustratele interbelice, doar că n-avea uns cu briantină părul bogat şi negru. Falnic, cât un brad, bine legat, impunător. Eram convinsă că se aştepta ca toate femeile să leşine de plăcere la fiecare zâmbet al lui, de parcă ar fi fost Cary Grant, şi zâmbetele se înşirau ca pe aţă. Nu mi-a fost greu să aflu că intrase de mult în gura lumii ca o poamă rară, se spunea că avusese toate femeile posibile, fără să iubească vreuna. Îl iubeau în schimb ele, pentru că era chipeş, frumos, atletic, burlac, bogat, prototipul ginerelui aşteptat de toate mamele. Şi incredibil de impudic. Toate sperau să pună mâna pe el pentru totdeauna ori măcar să-l ducă la cununie o vreme, cât să-i pape banii, dar niciuna n-a reuşit mai mult decât să i se vâre-n pat. Niciuna însă nu-i purta pică, el nu promisese nimic, se aruncaseră singure în braţele lui, dar nu-mi vine să cred să fi rămas vreuna care să nu-şi închipuie cum i-ar scoate ochii cu gheruţele, zâmbind şi cu mare drag, dacă ar fi avut prilejul. Avea el grijă să nu se ivească prilejul ăsta.

Nimeni nu ştia de unde apăruse, ce făcuse în tinereţe, unde şi ce studiase, dacă studiase, şi la chestia asta cu studiile toţi o lăsau mai moale, în vremurile de-acum mereu mai mulţi sunt convinşi că diplomele te-ncurcă şi reuşita-n viaţă ţine de alte priceperi. Era clar că Meme Florescu le avusese, iarăşi nimeni nu ştia de unde începuse, dar acum avea câteva firme ale lui, în alte câteva era acţionar cu participare majoritară, îl curtau mai multe partide ca să-l mulgă de bani, ameninţându-l, mai voalat, mai direct, c-o să-l calce fiscul pân-o să rămână lefter, dacă nu trece de partea cuiva, ca orice afacerist cu scaun la cap. Meme Florescu n-o făcuse şi încă rezista. Se învârtea în acelaşi cercuri parcă d