Banca Transilvania a transmis Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM intenţia de a participa la Prima Casă 4, iar conducerea băncii a decis alocarea sumei de 75 milioane de euro pentru implicarea în programul guvernamental. "Şi acum am decis să ne implicăm - de această dată în programul Prima Casă - datorită succesului de care s-au bucurat celelalte trei programe similare. Interesul clienţilor pentru această ofertă a fost ridicat, aşa cum ne aşteptam, şi am acordat până acum peste 1.200 de credite Prima Casă, în valoare totală de 48 milioane de euro", a declarat într-un comunicat directorul executiv de retail al băncii, Gabriela Nistor.
Până în prezent creditele Prima Casă au fost acordate persoanelor cu vârsta de până în 35 de ani, căsătoriţi şi cu venituri lunare între 2.500 lei şi 3.500 lei. Destinaţia împrumuturilor acordate de Banca Transilvania a fost în proporţie egală - atât pentru locuinţele noi, cât şi pentru cele vechi.
În cazul în care, la demararea programului Prima Casă 4, noile condiţii generale vor fi mai relaxate, vor fi adoptate şi de Banca Transilvania, astfel încât un număr cât mai mare de clienţi să poată beneficia de aceste credite.
Ca parte a programului Prima Casă, BT acordă finanţări în lei, la dobânda de 5,68% pe an, la care se adaugă comisionul de gestiune de 0,2% pe lună, cât şi în euro, la o rată de 5,239%. Creditele sunt acordate pentru achiziţionarea de locuinţe finalizate sau în construcţie, precum şi pentru cele care urmează să fie construite.
Premierul Emil Boc a anunţat săptămâna trecută că noul program "Prima Casă", în care garanţia aferentă creditelor contractate pentru achiziţionarea unei locuinţe sunt împărţite între stat şi bancă, va începe după Sărbătorile de Paşte, în următoarele două săptămâni urmând să fie aprobate şi normele de aplicare.
Şeful Guvernului a mai spus că date neof