A vorbi vulgar, şmechereşte, în argou a devenit o obişnuinţă. Unii, mai slabi de înger, au încercat să explice că avalanşa de trivialităţi din vocabularul zilnic al românului reprezintă o refulare postcomunistă. Total fals. Buna- creştere nu poate fi influenţată politic! Altceva s-a modificat, parcă s-a schimbat profilul etnic şi structural al românului. Neagu Djuvara povesteşte în aventura reîntoarcerii în patrie că a rămas uimit de exagerarea formulelor de politeţe. Odinioară, era de ajuns să întrebi: “Îmi puteţi spune, vă rog, unde e strada cutare?”. Astăzi se spune: “Scuze, vă rog, nu vă supăraţi, puteţi să-mi spuneţi...”. Sună a umilinţă, a cerşetorie! Asta nu-i nimic, pentru că lumea s-a obişnuit să vorbească porcos. Boierul exilat a rămas perplex la un dialog actual dintre doi tineri, reprodus în volumul “Amintiri din pribegie”: “De unde, p..a, are Troacă undiţa aia, p..a mea?/P..a, a cumpărat-o din Germania./ Din Germania? P..a... şi cât a dat, mă, pe ea, p..a mea?/Ptiu! F..u-i De unde p..a mea a găsit ăsta banii, p..a mea?...”.
Auziţi zilnic asta pe stradă! Discursul contemporan e punctat din două în două cuvinte cu un phallus valah, vânjos, cu furie şi satisfacţie, cum spune Djuvara: “Niciodată în tinereţea mea nu întâlnisem asemenea nesimţire într-un loc public (...) Phallusul valah mă agasează”.
Cascada lingvistică de măscări, porcării, înjurături denotă lipsa creşterii, educaţia. Nicidecum şmecheria, spusul pe şleau al “oamenilor dintr-o bucată”! Ar fi cazul să încercăm să ne reamintim de cei şapte ai de acasă! Cine-i are!
