Nu orice năzbâtie izvorâtă din simţul competiţiei merită gir sportiv.
Patina şi latina lui „Mens sana in corpore sano" trebuie recondiţionate. Varianta chemată la rampă de cea mai nouă năzbâtie a tranziţiei este „Mens sana in corpore babarosano", pe care amatorii de cărţi de buzunar (în seturi de 52) o tălmăcesc, ca nişte fachiri traductologici ce se află, prin „Mergeţi sănătoşi în corpore la babaroase". Ce vrea să spună asta? Că unul dintre maximele caraghioslâcuri ale sportului e, la ora actuală, lozinca olimpică. Cel puţin aşa văd lucrurile Agenţia Naţională pentru Sport şi şefa ei, fosta medaliată cu aur olimpic, Doina Melinte. Cu alte cuvinte, nimic mai deplasat, în vraiştea contemporană, decât un „Citius, altius, fortius" care nu mai spune nimănui nimic. Mâhnită de adâncimea decalajului, de hăul căscat între clasicismul sportului şi ultimele lui tendinţe, Doina Melinte a decis: pokerul a devenit sport. La fel ca voleiul, dar mult mai difuzat ca el. Alături de baschet, însă cu un zgomot propagandistic incomparabil mai mare. Pe aceeaşi linie cu nataţia, dar având în spate muşuroaie, movile, coline şi munţi de bani.
Proaspăta mămică şi moaşele pruncului nu prea ştiu să răspundă la câteva întrebări: prin ce anume e pokerul sport? Ce calităţi fizice premiază? De câtă agilitate, pricepere, tehnică, rezistenţă şi graţie e nevoie pentru performanţa în domeniu? Cum se modelează musculatura unui pokerist? Unde i se ascunde talentul? Şi nu în ultimul rând, care e limita împotriva căreia are el de luptat? Se ştie doar, scorul, recordul, punctajul şi timpii obţinuţi sunt borne care măsoară capacitatea de depăşire şi de autodepăşire. Cine ia startul într-o competiţie nu vrea doar să-şi înfrângă adversarul, ci şi să-şi demonstreze sieşi că poate mai mult. Mereu mai mult. Asta, fireşte, ferindu-se de proptelele farmacologice care surpă şi ucid ceea ce pretind
