În 1978, Karen, Richard, Hamilton, Pam, Wendy şi Linus sunt o gaşcă de tineri liceeni preocupată să experimenteze cât mai multe din plăcerile senzoriale ale vieţii, când, fără nici un avertisment prealabil, prietenul lor Jared, cunoscut mai degrabă pentru donjuanismul de care dă dovadă, se îmbolnăveşte de cancer şi moare. Seria nenorocirilor este însă de-abia la-nceput. La nici un an după moartea lui, Karen se culcă cu Richard, îi scrie o scrisoare, pe care îl roagă să n-o deschidă decât dacă i se-ntâmplă ceva, şi în care povesteşte ce viziuni înspăimântătoare a avut în ultima vreme, după care ia două pastile de Valium şi intră într-o comă profundă din care nu se va trezi decât peste şaptesprezece ani. În tot acest timp, Jared, devenit fantomă (şi narator), le priveşte discret vieţile de undeva din ceruri, iar Karen, rămasă însărcinată după noaptea petrecută cu Richard, dă naştere unei fetiţe pe care, într-o altă viziune, de data aceasta a lui Richard, îi va spune s-o numească Megan.

Cei şase adolescenţi devin tineri, apoi se transformă în adulţi, pleacă în lume, sorb din diverse cupe (ale succesului, faimei, debusolării şi singurătăţii) după care se întorc înapoi în Vancouver, pentru a-şi obloji rănile şi a reintra în Marea Cacialma numită Viaţă. Norocul nu pare să-i ocolească. Toţi îşi găsesc slujbe interesante (lucrează inclusiv la turnarea Dosarelor X) şi sunt eficienţi. Eficienţi şi productivi. Uneori, ca să poată fi eficienţi şi productivi, se mai şi droghează. Au impresia că şi-au câştigat acest drept. Apoi, într-o zi marcată de cele mai bizare coincidenţe, Karen se trezeşte din comă iar mintea ei e din nou clară şi limpede aşa cum o lăsase la şaptesprezece ani. Doar că, între timp, nu mai e adolescenta preocupată de cura de slăbire, ci un trup de treizeci şi patru de ani, împuţinat şi becisnic, ţintuit la pat, prins în sistemele de gândire ale unei