Sărbătoarea Învierii Domnului se apropie cu paşi repezi, iar Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa prin Centrul Europe Direct Târgovişte, a coordonat la nivel judeţean, Concursul Naţional “ICONARUL”, iar lucrările primite sunt demne de toată lauda.
În judeţul Dâmboviţa s-au înscris 52 de lucrări provenind de la 11 şcoli şi o grădiniţă, iar tema a fost una la alegere "Sfinţii Martiri Brâncoveni" şi/sau "Pogorârea Sfântului Duh".
“Este prima ediţie a acestei expoziţii în judeţul Dâmboviţa, iar la nivel naţional este ce de-a zecea ediţie. Biblioteca Judeţeană are rolul de a aduna lucrările din judeţ şi de a face o premiere în urma selecţiei. Cei premiaţi vor fi trimişi într-o excursie la mănăstirile din Ardeal iar profesorii îndrumători vor primi un premiu în bani”, a declarat directoarea bibliotecii, Carmen Vădan.
Cele mai frumoase dintre lucrări vor fi trimise la faza naţională, care va avea loc la Bucureşti, săptămâna viitoare. Lucrările au fost deja admirate de profesioniştii în materie de artă şi apreciate. “Fiecare lucrare e o apropiere de divinitate. Numai gândul, până să ajungă pe suport, te apropie, de divinitate. Asta înseamnă foarte mult. Este binevenită o astfel de activitate, indiferent de rezultat. Faptul că un copil a munict pentru acea lucrare, este un pas înainte”, a declarat pictorul Mihai Şerbănescu.
În postul Paştelui, o astfel de expoziţie este bine venită, spun şi preoţii. “Icoana în sine este un mijloc de dialog între Dumnezeu şi om iar preocuparea aceasta pentru divinitate este extraordinară, cu atât mai mult cu cât acest îndemn vine din partea copiilor. E de adminirat şi strădania lor” a declarat preotul Marian Vâlciu.
Expoziţia mai poate fi vizitată până luni.