Trupele loiale lui Gaddafi câştigă teren în Libia, profitând de tensiunile apărute între opozanţii regimului şi trupele de intervenţie ale NATO.
Mercenarii liderului libian au lansat ieri mai multe obuze spre intrarea vestică a oraşului estic Ajdabiya, obligându-i pe rebeli fie să se grupeze în centrul localităţii, fie să fugă spre Benghazi, fieful opoziţiei. Relaţia Alianţei Nord-Atlantice cu rebelii este extrem de încordată după ce NATO a bombardat tancuri aparţinând insurgenţilor, ucigând doi soldaţi rebeli şi rănind mai mulţi medici. Însă comandantul adjunct al operaţiunii aliate în Libia, contraamiralul Russel Harding, a transmis ieri că NATO nu este responsabilă de nicio greşeală.
„Moartea unor elemenţi", o greşeală
„Se pare că două dintre loviturile noastre ar fi putut provoca moartea unui anumit număr de elemente din cadrul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), care operau cu tancuri. Dar nu prezint scuze", a declarat Harding. „Situaţia pe teren este extrem de schimbătoare. Până ieri nu am fost informaţi că forţele CNT utilizează tancuri", a subliniat contraamiralul. NATO a respins ideea că ar exista un impas politic sau militar în Libia.
Pacea vine de la turci
,,Comunitatea internaţională avansează pentru găsirea unei soluţii politice. Ştim că nu poate exista o soluţie pur militară ", a declarat, purtătoarea de cuvânt a Alianţei, Oana Lungescu. Turcia a venit deja cu un plan de Pace pentru nordul Africii. Premierul Recep Tayyip Erdogan a prezentat deja câteva puncte ale strategiei sale pentru Libia, care nu prevedea plecarea lui Gaddafi de la putere.
Şeful Executivului turc cere trupelor puterii să se retragă din oraşele în care sunt grupaţi rebelii, încetarea imediată a focului, şi crearea unor coridoare umanitare pentru a ajuta populaţia cu alimente şi medicamente.
Berlinul se răzgândeşte
Deşi până ac