Finanţele au împrumutat ieri 500 milioane lei printr-o emisiune nouă de obligaţiuni cu scadenţa la trei ani şi şase luni, exact cât şi-au propus, la un ranadament mediu de 7,29%, în creştere faţă de dobânda plătită la cea mai recentă operaţiune pentru titluri apropiate ca scadenţă, de 7,11%, informerază Mediafax.
Cererea totală a băncilor a fost de două ori mai mare, de 1,02 miliarde de lei. Obligaţiunile ajung la maturitate în octombrie 2014.
La precedenta licitaţie pentru astfel de titluri, din martie, Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele de cumpărare ale băncilor comerciale, considerând că randamentele solicitate de acestea au fost prea ridicate.
Prin operaţiunea de ieri a fost deschisă o nouă emisiune, în timp ce titlurile scoase la vânzare în martie aveau o maturitate reziduală de doi ani şi cinci luni.
La operaţiunea organizată în luna februarie, Trezoreria a atras 775,1 milioane lei prin titluri cu scadenţa la doi ani şi şase luni şi au plătit un randament de 7,11%.
Ministerul a anunţat că vrea să atragă în luna aprilie fonduri de 4,5 miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni şi certificate de trezorerie, cu 24% mai mult faţă de martie, când a împrumutat 3,6 miliarde lei.
Ministerul a angajat de la începutul anului împrumuturi de 17,41 miliarde de lei prin emisuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie.
Finanţele au împrumutat ieri 500 milioane lei printr-o emisiune nouă de obligaţiuni cu scadenţa la trei ani şi şase luni, exact cât şi-au propus, la un ranadament mediu de 7,29%, în creştere faţă de dobânda plătită la cea mai recentă operaţiune pentru titluri apropiate ca scadenţă, de 7,11%, informerază Mediafax.
Cererea totală a băncilor a fost de două ori mai mare, de 1,02 miliarde de lei. Obligaţiunile ajung la maturitate în octombrie 2014.
La precedenta licitaţie pentru astfel de titluri, din