În primul număr al României literare pe anul acesta, adică în urmă cu paisprezece săptămâni, Ion Vartic publica un eseu intitulat „Grodek”. A treia variantă. Surprinzător, acesta, dar şi mai surprinzătoare găsesc că e tăcerea care s-a aşternut în jurul lui.
Nu mă refer la convenţionalele rubrici de revistă a revistelor (deşi nici măcar ele nu-l prea menţionează), ci la ceea ce ar trebui să anime, în mod normal, orice mediu cultural autentic: dezbaterea de idei. Eseul lui Vartic nu-i dintre acelea după lectura cărora să poţi da pagina liniştit. Nicidecum. Aş spune chiar că nelinişteşte. Că intrigă.
Totul e să aibă pe cine.
Capul de afiş, din păcate, îl ţin la noi răfuielile cu iz personal dintre cutare critic şi cutare poet (numele lor n-au importanţă). Recent, Marius Chivu a lansat, în „Dilemateca”, o anchetă plecând de la un schimb de replici pe care l-a avut, online, cu Dan Sociu. Întrebarea era de ce acceptă cronicarii literari să lanseze cărţi ! La fel de recent, revista „Observator cultural” anunţa mare publicarea unor poeme inedite aparţinându-i lui Mihail Sebastian. O doctorandă le descoperise răsfoind, scrie ea acolo, Universul literar. În scurt timp, ineditele s-au dovedit a nu fi inedite. Le descoperiseră şi alţii, mai demult, studiind, de-a dreptul, aceeaşi revistă. Şi ce dacă? Viaţa merge mai departe !
Încep să mă molipsesc la rândul meu de boala asta şi nu vreau.
Ion Vartic, deci, în puţine cuvinte. Eseul la care fac referire reprezintă o variantă extinsă a comunicării pe care acesta a susţinut-o, la sfârşitul lui octombrie 2007, la Universitatea Ebraică din Ierusalim, în cadrul colocviului cu tema Mihail Sebastian, scriitor român-scriitor evreu. Printre participanţi s-au mai numărat Paul Cornea, Michael Finkenthal, Moshe Idel, Camelia Crăciun, Lya Benjamin, George Voicu, B. Elvin, Andrei Oişteanu, FlorinŢurcanu, Marta
