Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serate muzicale incendiare

Publicat in Cotidianul, vineri 8 aprilie 2011 ·

A Hack and a Hacksaw

Din atmosfera senzuală a deşerturilor americane la muzica balcanică

Vineri şi sâmbătă, la ora 21.00, sunteţi invitaţi la „Balcanic Twist", o petrecere de două zile, pe care organizatorii promit că o veţi ţine minte toată viaţa. „A Hawk and a Hacksaw", „Shukar Collective", DJ Vasile şi pictorul Paul Hitter sunt gazdele acestor seri şi nopţi de muzică şi dans în care viaţa este celebrată „aşa cum e ea, brutală, pătimaşă, dar întotdeauna muzicală".

Ce au în comun cuplul de americani de la „A Hack and a Hacksaw", „Shukar Collective" şi pictorul Paul Hitter? Poate cel mai important lucru: muzica şi arta lor respiră patima şi înţelesurile profunde ale spiritului balcanic, al oamenilor care ştiu să se distreze şi să se bucure de viaţă ca nimeni alţii!

Petrecerea începe cu expoziţia lui Paul Hitter, pictor român ce locuieşte în München şi care a devenit un răsfăţat al galeriilor de artă europene. Tablourile sale, cu personaje hipnotice, îşi trag seva din simbolistica folclorului românesc şi balcanic topită de artist într-un stil pe care l-a numit „expresionism balcanic", care a entuziasmat privitorii din România şi din străinătate, expoziţiile sale reprezentând adevărate evenimente culturale.

Shukar Collective

În acest decor, care va completa printr-o explozie de culoare cele două nopţi balcanice, va concerta trupa americană „A Hack and a Hacksaw", care îşi lansează şi noul lor disc „Cervantine". Albumul anterior, "The Way the Wind Blows", din 2006, este parţial înregistrat în satul "Zece Prăjini" şi conţine piese alături de celebra Fanfară „Ciocârlia", iar muzica este influenţată, în mare parte, de Romica Puceanu. „A Hawk and A Hacksaw" au participat la o serie de festivaluri cunoscute, cum ar fi „All Tomorrow's Parties Festival", „Roskilde", „Pitchfork Music Festival", „The Calgary Folk Fest", „Wellington Arts Fest".

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 52 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 11 minute
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum o ora
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Daniel Zamfir, replică pentru Raluca Turcan: „Trebuie să ai mare tupeu după ce ai comis-o grav cu coiful dacic să îndrăznești să ai păreri”

Gandul acum 3 ore
Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir i-a dat replica deputatul PNL Raluca Turcan care a spus că a criticat reacțiile PSD cu privire la pachetul de măsuri pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. „În goana după coiful dacic, Raluka a lua

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°