- Comentariu - nr. 759 / 8 Aprilie, 2011 Cunoasterea preocuparilor lingvistice ale lui Alexandru Tosa, in varii domenii, nu este o misiune prea usoara. Am simtit lucrul acesta in cei aproape patruzeci de ani, in care l-am urmarit fascinata, expunandu-mi despre evolutia limbilor pe glob, despre doctrinele lingvistice, despre noul sistem morfologic al limbii romane si, in ultimii ani, despre logos si thanatos. Toponimia si antroponimia au fost considerate de Alexandru Tosa "componente ale specificitatii etniei romane si un sistem de semne dainuind din zorile aureolate ale inceputurilor”. Cuvantul "toponim” (dupa frc. toponyme) exprima notiunea de: munte, deal, vale, padure, lunca, oras, sat etc. Toponimia devine, astfel, invelisul de limba al pamantului romanesc, iar toponimul "e batran si are slefuirea de cremene a pietrei de rau uitat de vreme” (Al. Tosa). Desigur ca toponimia intereseaza deopotriva pe geograf, pe istoric, pe etnolog si pe lingvist. Autorul acestei lucrari considera ca "etnotoponimul e neuronul care leaga etnolingvistica de etnoistorie si de etnogeografie, iradiind cunoastere in conexiuni pluristiintifice”. Pentru lingvist, numele de locuri aduc lumina in cercetare, deoarece acestea, toponimele, avand stabilitate, conserva fenomene ale limbii care au disparut cu timpul. Numele de locuri au fost tezaurizate in mecanismul comunicarii orale, prin generatii. Studiile de toponimie si antroponimie au presupus o munca de documentare in arhive (Arhiva Statului, Serviciul Cluj si Mures), de extragere a denumirilor din atlase geografice, consemnate cu diferite caractere. Cercetatorul era nevoit sa zaboveasca cu lupa asupra acestor harti, bucurandu-se cand numele de afluenti le desluseam si eu la fel, pe harta. De aceea, nicio clipa nu m-am putut gandi sa las nepublicat materialul toponimic, strans cu atata migala. Si ca stradania in cercetare sa poata fi urma