Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GĂEŞTI: Adolescentă violată în parc, ziua în amiaza mare

Publicat in Adevarul, vineri 8 aprilie 2011 ·

Clipe de groază, ieri, pentru două adolescente din oraşul Găeşti!

În plină zi, un derbedeu din Picior de Munte, vechi “client” al oamenilor legii, le-a urmărit pe drumul de la Casa de Cultură spre parc şi, în zona podeţului peste pârâul Răstoaca, a trântit-o la pământ pe M.F. , de 15 ani, a strâns-o de gât şi a ameninţat-o că o omoară cu cuţitul. I-a tras de haine, a reuşit să-i dea pantalonii jos şi a violat-o cu degetul. Colega sa a fugit să ceară ajutor, mai ales că la câţiva metri erau destui adolescenţi. Aceştia au reuşit să-l imobilezeze pe violator şi l-au predat Poliţiei.

Anul trecut, Mihalache a dat atacul într-o bancă

Părinţii copilei au sosit disperaţi la Poliţia Găeşti. Nu puteau să-şi imagineze cum le-a fost atacata fata în plină zi, în parc, de un obsedat sexual, mai ales că în preajmă erau foarte mulţi elevi.

“Tânăra a fost agresată sexual de un bărbat cu probleme psihice. Urmează ca acesta să fie expertizat şi în funcţie de rezultatul medico-legal, va fi propusă soluţie prin Parchet”, spune comandantul Poliţiei Găeşti, cms. Alexandru Iorga.

Atacatorul va fi internat astăzi la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Anul trecut, lui Mihalache Gheorghe i-a trecut prin cap să ameninţe cu un pistol de jucărie salariatele de la Raiffeisen – Sucursala Găeşti.

Procurorii au dispus atunci neînceperea urmăririi penale întrucât se folosise de un pistol de jucărie şi a fugit din unitate înainte să ia bani, fiindcă s-a panicat în momentul când una dintre casieriţe s-a mişcat pe scaun, crezând că a aapăsat butonuld e panică. Tânărul, după ce a stat internat două săptămâni, a fost trimis să continue tratamentul de specialitate acasă.

Acum, a săvârşit o altă faptă, în urma căreia o adolescentă poate rămâne traumatizată pe viaţă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 47 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 12 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°