Rezistenţa la antibiotice este o ameninţare la adresa sănătăţii publice la nivel mondial, ea cauzând din ce în ce mai multe boli şi decese care pot fi prevenite, iar creşterea infecţiilor rezistente la bacterii în unităţile sanitare este o problemă majoră. Se estimează că în fiecare an, în UE, Islanda şi Norvegia, 25.000 de pacienţi decedează din cauza unei infecţii bacteriene grave cu rezistenţă, majoritatea în spitale. (...)

Rezistenţa la antibiotice este o ameninţare la adresa sănătăţii publice la nivel mondial, ea cauzând din ce în ce mai multe boli şi decese care pot fi prevenite, iar creşterea infecţiilor rezistente la bacterii în unităţile sanitare este o problemă majoră. Se estimează că în fiecare an, în UE, Islanda şi Norvegia, 25.000 de pacienţi decedează din cauza unei infecţii bacteriene grave cu rezistenţă, majoritatea în spitale. Creşterea din ce în ce mai mare a rezistenţei nu este doar o ameninţare la rezultatul tratamentului infecţiilor bacteriene, ci şi un risc important în ceea ce priveşte succesul unor intervenţii chirurgicale, cum ar fi chirurgia colonului, transplanturile şi protezele de şold, precum şi pentru intervenţiile diagnostice minim invazive, care au loc cu profilaxie antibiotică. Utilizarea abuzivă şi neadecvată a antibioticelor creşte riscul apariţiei unor tulpini de bacterii rezistente, apărute în urma presiunii selective sau a mutaţiilor. Transmiterea şi răspândirea acestora în rândul oamenilor, animalelor destinate consumului, produselor şi în mediu poate contribui, în viitor, la un risc crescut de eşec al antibioticelor, generând astfel boli grave, decese şi costuri ridicate. Concret, ce-i de făcut? Medicii să le prescrie doar când este nevoie şi doar aşa cum este indicat în protocolul de tratament al bolii respective, să se asigure că pacienţii înţeleg importanţa respectării întocmai a prescripţiilor