Au apărut printre noi, fără să ne dăm seama, iar, astăzi, prezenţa lor ne afectează viaţa mai mult decât am vrea. Existenţa lor reprezintă cel mai negru coşmar al nostru, al românilor.
Sunt mii şi îi vedem aproape în fiecare zi, pe stradă sau la televizor. Ne lovim de ei fără să vrem şi ne gândim că, în ciuda felului blând în care, uneori, ne amuşină şi se gudură, pot fi turbaţi. De multe ori, am vrea să îi mângâiem pe ceafă, pe creştet, pentru că ne place să credem că ne sunt prieteni. Aceste momente sunt rare, dar ne demonstrează cât de slabi suntem şi cât de uşor putem să cădem în capcana pe care ne-o întind zilnic. De foarte multe ori, rânjetul lor poate fi confundat cu zâmbetul. Schelălăielile lor vor să fie cuvinte. Ne place să-i umanizăm, deşi ştim cu toţii că sunt doar animale. Acţionează în haită. Ferească Sfântul să fii atacat de ei! Oricât ar încerca unii să conteste realitatea, România este plină de ei. Iar, în ultima vreme, se remarcă din ce în ce mai mult, mai ales că au prostul obicei să se strângă în jurul femelelor bălane şi clonţoase, cu coada pe sus. Din copilărie suntem avertizaţi că trebuie să fie una “cu dinţii de oţel”, care “te face pulbere”. Să nu credeţi că sunt doar basme! Sunt adevăruri pe care nu ne place să le auzim. Indiferent dacă eşti din Bucureşti sau din Cluj, nu poţi să nu constaţi că ăi mai răi sunt mici şi latră repede. Iar, în spatele lor, trebuie să stea şi unul saşiu, care hămăie mereu. Că doar e şeful haitei! Din păcate, ne uităm ca bolânzii, în timp ce ridică piciorul lângă pantofii noştri şi ne umplu viaţa de rahaţi. Cea mai bună soluţie este eutanasierea javrelor! Lămurire: Acest text nu este un pamflet şi nu se referă la câini. Au apărut printre noi, fără să ne dăm seama, iar, astăzi, prezenţa lor ne afectează viaţa mai mult decât am vrea. Existenţa lor reprezintă cel mai negru coşmar al nostru, al românilor.
