Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele CJ Olt avertizează că spitalele vor fi subfinanţate

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 8 aprilie 2011 ·

S-a tăiat din numărul de paturi şi urmează noi disponibilizări, iar sumele rezervate spitalelor vor fi din ce în ce mai mici, a avertizat preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu (foto). Afirmaţia a fost făcută ieri, chiar de Ziua Sănătăţii, când încă nu era rezolvată situaţia a patru medici rezidenţi rămaşi fără loc de muncă în urma desfiinţării Spitalului Drăgăneşti-Olt. „Ministerul Sănătăţii şi acest guvern incompetent şi corupt vor reuşi să facă reduceri de personal cu mâna noastră. Asta şi voiau, de fapt. Să scoată alţii castanele din foc, pentru că altfel nu cereau reducerea cu 200 a numărului de paturi la nivel de judeţ, ceea ce înseamnă aproape 10%, ci o făceau înainte să predea spitalele administraţiei locale. Paturi mai puţine înseamnă şi salariaţi mai puţini, dar ne cer, pe de altă parte, să preluăm şi personalul de la spitalul pe care ei au hotărât să-l defiinţeze“, a declarat Stănescu ieri, menţionând că are „semnale clare“ că pentru noile contracte, care vor fi semnate în iunie, se pregătesc sume mult sub necesarul spitalelor. Mai mult chiar, se pare că s-au trimis de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate adrese către spitale, cel slătinean primind vestea că îi vor fi decontate 3.300 de cazuri, faţă de 4.800 în prezent. „Îi pregătesc, e clar, pentru ce o să vină. Adică discuţiile sunt la modul «Vă convine, nu vă convine, asta este situaţia, ăştia sunt banii». Iar în situaţia asta vor fi toate spitalele“, a mai spus Stănescu.

Spitalul Judeţean de Urgenţă, aflat acum în administrarea consiliului judeţean, va avea cel mai mult de suferit, conform datelor anunţate urmând să-i fie decontate cu o treime mai puţine servicii decât în prezent. Managerul acestei unităţi sanitare s-a aflat, de altfel, în conflict cu conducerea CJAS la precedentele negocieri, pe acelaşi motiv de subfinanţare. S-a tăiat din numărul de paturi şi urmează noi disp

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°