Muzeul \"Republica Socialistă România\", ridicat de magnatul Dinel Staicu în apropierea Craiovei, pe malul râului Jiu, în localitatea Podari, a fost construit pe un teren care aparţinea, de fapt, Direcţiei Silvice Dolj.
Pentru a mima legalitatea, Dinel Staicu a cumpărat, între timp, drepturile succesorale ale unui localnic care avea de retrocedat o suprafaţă de teren de la Direcţia Silvică Dolj. Cetăţeanul nu deţinea, însă, terenul pe amplasamentul pe care Dinel Staicu ridica Muzeul RSR. Aici a intervenit "bunăvoinţa" conducerii Direcţiei Silvice Dolj, care a retrocedat, în compensare, cetăţeanului respectiv şi, implicit, lui Dinel Staicu, exact acolo unde acesta din urmă avea interesul.
Recompensaţi cu locuri în Consilii de Administraţie
"Bunăvoinţa" directorilor Direcţiei Silvice Dolj a fost recompensată cu locuri remunerate în Consiliile de Administraţie ale mai multor societăţi comerciale aflate în portofoliul SIF Oltenia, controlat de Dinel Staicu. Astfel, directorul general al Direcţiei Silvice Dolj de la vremea respectivă, Ştefan Decă, a fost numit în Consiliile de Administraţie ale SC Construcţii Montaj 1, SC Căi Ferate, dar şi SC Hotel Dâmboviţa SA. Directorul tehnic al Direcţiei Silvice Dolj, Marian Stoenescu, a fost, la rându-i, numit în Consiliul de Administraţie al unei societăţi comerciale din Cluj-Napoca, Sinterom SA, unde SIF Oltenia deţine acţiuni.
Istoria palatului
Construcţia "Muzeului RSR" a început în 2001, iar lucrările au fost finalizate în 2004. După mai puţin de un an de funcţionare, Dinel Staicu a decis să treacă "Muzeul RSR" în conservare. Patru ani mai târziu, complexul a fost închiriat unui alt om de afaceri din Bănie, denumirea fiindu-i schimbată în "Palatul RSR". În prezent, în cadrul complexului funcţionează un hotel, o piscină, dar şi mai multe baruri şi restaurante, în care se o