Este vorba despre un braşovean de 33 de ani, pentru care limitele legii nu au avut nicio valoare. Acesta a comis, ieri, infracţiune după infracţiune şi s-a potolit numai după ce a fost prins de poliţişti.
Bărbatul, G.M., de 33 de ani, a băut câteva păhărele, apoi a furat un autoturism, deşi nu deţinea permis de conducere. S-a urcat la volan şi a călcat prea tare pedala de acceleraţie. Într-o curbă la stânga, şoferul a pierdut controlul maşinii, a intrat pe contrasens, a lovit bordura şi poarta de acces a unui imobil, apoi a ricoşat într-un autoturism.
În urma impactului, un copil de 7 ani, aflat în maşina care circula regulamentar, a fost grav rănit, iar şoferul vinovat a suferit câteva leziuni uşoare. Poliţiştii au reuşit să pună mâna pe el şi l-au testat cu etiloestul, care a arătat că acesta avea o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul s-a ales cu dosar penal şi este cercetat de poliţişti.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: