Ce v-a determinat să deveniţi interesat de literatura română? Ne interesează şi întotdeauna ne-a interesat literatura central-europeană: germană, cehă, ungară, română, marea literatură. Din literatura română, erau autori ale căror scrieri le cunoşteam şi îmi plăceau atît de mult – Eliade, Cioran, Ionescu –, dar consideram că literatura română are un potenţial mult mai mare pentru a fi tradusă. După ce a apărut Jurnalul lui Mihail Sebastian, am avut o perspectivă mult mai complexă asupra literaturii interbelice. Care sînt criteriile în publicarea literaturii române? Am căutat întotdeauna o linie de continuitate, care să fie definitorie pentru identitatea românească. De plidă, absurdul – pentru mine, este legat mai mult de spaţiul românesc decît de cel francez. Şi nu vorbesc doar de teatrul lui Ionescu, ci şi, de pildă, de absurdul din Circul nostru vă prezintă: de Lucian Dan Teodorovici sau din teatrul lui Răzvan Petrescu. Pentru mine e foarte importantă o linie de continuitate între tradiţie şi modernitate. Ce rol mai are literatura într-o lume cu tendinţe de globalizare? Trebuie să găsim o modalitate prin care Europa să nu fie doar economică. Trebuie să facem din Europa şi o Europă culturală. Trebuie să avem instituţii care să se ocupe de promovarea culturii, de schimbul literar între toate ţările, dar nu ceva funcţionăresc, ci un program viu şi intens. Veţi continua să publicaţi literatură română? Cred că da, dar poate ar trebui să o iau puţin mai încet, pentru că totul depinde şi de multe alte lucruri, pînă la urmă, trebuie să vindem şi nu putem deveni o editură exclusivă de literatură română. De asemenea, este important să găseşti un traducător important, un traducător cu care să existe o relaţie minunată şi care să mă pună în legătură, cînd eu îi spun ceva bazat pe o intuiţie, el să poată să îmi spună „da“, „nu“, pentru că altfel pot să calc strîmb… Ce a