Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gică Slabu ar vinde Cazinoul din Mamaia

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 9 aprilie 2011 ·

Zvonul că Gheorghe Slabu, noul preşedinte al Partidului Poporului la Constanţa, ar vrea să-şi vândă partea din Cazinoul din Mamaia se tot aude de ceva vreme prin oraş.

Firma Best Hotels & Tours, în care Slabu este asociat cu un italian, deţine partea de nord a clădirii-emblemă a staţiunii. „Dacă aveţi client serios, o vând", spune, glumind, Gică Slabu la aflarea zvonului. Susţine că este pentru prima dată când a auzit bârfa şi că nu s-a pus problema vânzării. Încă. „Dacă am găsi o ofertă serioasă, nu ar fi exclus. Au fost discuţii, acum o lună, un an, mai mult timp, nu mai ştiu... au vrut să cumpere spaţii comerciale, bucăţi, dar nu partea noastră din clădire. Nu suntem deocamdată pentru vânzarea acestui activ, pentru că, din cauza pieţei, preţul ar fi mic, iar noi am făcut o investiţie destul de mare", explică preşedintele PP-ului lui DD. Povesteşte cum anul trecut a renovat spaţiile comerciale, creând 20 de magazine noi, plus două terase. Dar investiţia nu este nici pe departe de a fi amortizată, iar chiriile sunt din ce în ce mai mici. „Vom lua cam 100-200 de euro pe metrul pătrat pe sezon. Avem spaţii de la 8-10 mp, până la 30-40 mp. Deja avem clienţi. Chiar zilele trecute au sunat de la Cătălin Botezatu şi am semnat contract cu ei", zice Gică Slabu. Nu i-a venit ideea să propună deschiderea unui studio estival al OTV la Cazino, dar nu i-ar displăcea: „O să-i propun lui Dan Diaconescu. Ne vom întâlni astăzi, la Buzău".

Istoria unor vânzări

Cazinoul din Mamaia are o istorie cu multe picanterii. Cotidianul nostru v-a prezentat în mai multe rânduri modul în care clădirea şi terenul de sub ea au ajuns, prin intermediul unor firme, la doi oameni de afaceri: Sorina-Gina Hortolomei-Moscu şi Gheorghe Slabu. Terenul de sub Cazino este format din două loturi: „Lotul 1, având o suprafaţă de 10.356 mp, ce aparţine SC Mehmetoglu SRL, conform contractului de

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum o ora
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 41 minute
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum o ora
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Un nou coronavirus, descoperit la lilieci. Este primul coronavirus similar cu MERS, care circulă în Brazilia

News.ro acum o ora
Oamenii de ştiinţă au descoperit primul coronavirus similar cu MERS la liliecii din America de Sud. Detectat în statul Ceará, Brazilia, noul coronavirus prezintă similitudini cu coronavirusul care provoacă sindromul respirator din Orientul Mijlociu

Rusia şi Ucraina lansează atacuri aeriene în timpul negocierilor pentru un armistiţiu

Ziarul Financiar acum 54 minute
Rusia şi Ucraina au schimbat atacuri aeriene intense în noaptea de vineri spre sâmbătă, ambele părţi raportând peste 100 de drone inamice deasupra teritoriilor lor, transmite The Associated Press (AP) Atacul a avut loc la mai puţin de 24 de ore după

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

Crin Antonescu: Educaţia va fi o prioritate pentru mine. Ştiu, şi alţii au promis că vor face din educaţie un domeniu performant şi n-au reuşit

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţaile, Crin Antonescu, afirmă, sâmbătă, că educaţia va fi o prioritate pentru el şi, deşi nu garantează că va reuşi în totalitate, va face tot posibilul. ”Ştiu, şi alţii au promis că vor face di

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 3 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 8 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/18°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°