* o bătrână a fost lovită de o maşină în timp ce traversa neregulamentar, iar un mopedist a fost izbit în plin de un şofer care nu i-a acordat prioritate
Patru persoane au ajuns la spital după ce au fost rănite în urma unor accidente rutiere. Joi dimineaţă, la ora 9.15, agenţii de la Postul de Poliţie Victoria au fost sesizaţi despre faptul că localnica Vasilica P. (77 de ani) a fost victima unui accident rutier. Poliţiştii de la Însurăţei au stabilit că Ionuţ D. (22 de ani), din localitate, conducea o căruţă în comuna Victoria, şi, în zona târgului organizat săptămânal, a accidentat-o pe bătrâna care traversa drumul prin loc nepermis şi fără să se asigure. Victima a suferit leziuni pentru care a primit îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a rămas internată. Căruţaşul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi în cauză s-a întocmit dosar penal.
În aceeaşi zi, în jurul orei 9.20, un alt eveniment rutier s-a produs în municipiul Brăila. George Z. (27 de ani) conducea autoturismul proprietate personală, pe Calea Călăraşilor, şi a virat la stânga spre o staţie peco, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu. Şoferul nu a acordat prioritate de trecere mopedului condus, din sens opus, de către brăileanul Pascu B. (66 de ani) şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, mopedistul a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, rămânând internat. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.
Ieri dimineaţă, la ora 8.15, un şofer de 51 de ani, din Cazasu, a provocat un accident rutier din cauza nerespectării normelor rutiere. Acesta se deplasa cu autoturismul său, pe DE 87 - şoseaua de centură a municipiului şi a e