Spyros Louis este numele întîiului erou modern al celei mai dure probe atletice. O poveste din 1896
“Prinţule, dacă ai nişte sîngele Domnului roşu-roşu, răstoarnă şi tu, la nentu’ Spiridon, patru degete într-un păhărel!” Omul care vorbeşte e asudat niţeluş şi are o respiraţie sacadată. Pare că vine după o alergătură cînd intră în cîrciuma din Pikermi, aproape de Atena. “Ăilalţi au trecut ori sînt prin urma mea?”, întrebă. “Unii au trecut, alţii sînt prin urma ta!”, vine răspunsul. “Da’, de fapt, nu contează, oricum îi fac pe toţi!” Îşi ia portocala, iese-n drum, adulmecă încotro trebuie să o ia şi se pune pe fugă…
Pe drumul bătătorit de Fidipide
Spiridon Louis îi zice. “Spyros”, pentru apropiaţi. Cărăuş de apă. Doi ani a slujit sub colonelul Papadiamanopoulos, în armată. Ăsta l-a ochit şi i-a ordonat să se apuce de treabă. L-a chemat la apel pe 22 martie 1896. Prima Olimpiadă modernă bătea la uşă. Aleseseră pentru maraton fix 40 de kilometri. Drumul, acelaşi bătut de Fidipide, cu mii de ani în urmă, cînd anunţase victoria şi murise.
L-a început, n-a vrut. Prosteală de asta cu fuga îi trebuia lui? Dar a zis da, aşa, într-o doară. Şi s-a calificat pentru finală, după ce a ieşit al cincilea. Mina, logodnica, i-a dăruit o portocală. “Spyros, ia asta. Să nu o papi decît la finalul cursei, ai înţeles?” Aha, asta însemna că trebuie să treacă linia de sosire, nu?
Un măgar şi-o teleguţă
Lermusiaux, sau cum Doamne, iartă-mă-l chema pe franţuzul ăla, era în frunte, pe la 32 de kilometri. Dar nu le-avea cu distanţele lungi. Terminase oxigenul chiar în faţa lui Spiridon şi…mort fusese. Spyros se oprise puţinel să halească un ou de Paşte, roşu şi delicios, primit ca suvenir de la o localnică. Într-o mînă ţinea albuşul, într-alta portocala Minei, cu celelalte două se ajuta la alergare. Flack, australianul, trecuse pe lîngă el. Noul “leade
