* In cateva clipe, ne fuge pamantul de sub picioare. Lumea isi pierde conturul si culorile se amesteca. Frica se instaleaza pe loc. Senzatia ca realitatea ne scapa de sub control. Un simptom cu care se confrunta milioane de oameni *
Dr. IOANA ALEXANDRA VODA,
medic primar ORL, membru al Societatii Internationale de Otoneurologie din Paris
Un fenomen de masa
- In ultima vreme, oamenii se plang tot mai des ca au stari inexplicabile de pierdere a echilibrului. Mai concret: ameteli. Si nu numai in Romania. In Germania, de exemplu, fenomenul a dus la aparitia unor ambulante speciale, care se deplaseaza la domiciliul pacientilor. Care sunt cauzele acestor probleme de echilibru?
- Intr-adevar, ameteala a devenit un fenomen de masa, intrecuta in statisticile internationale doar de migrene si de dureri de cap. Ea nu este insa o boala, ci efectul unor alte disfunctionalitati ale organismului, de natura senzoriala. Ameteala poate sa apara pe fond de oboseala, stres, scaderea glicemiei, la orice varsta si in orice moment al zilei. Ea poate fi cauzata de afectiuni ca anemia, tensiunea oscilanta, diabetul zaharat sau bolile febrile, dar si de suprasolicitari nervoase, cure de slabire, atacuri de panica etc. Tot o forma de dezechilibru este si instabilitatea, care se manifesta printr-o senzatie de plutire, de pierdere a directiei, care apare frecvent fara motiv. Se intalneste in unele boli ale urechii interne si este declansata de dezorganizarea cristalelor de carbonat de calciu (sindromul otolitic). Acesti mici otoliti nu mai informeaza corect creierul despre pozitia capului si a gatului si nici despre miscarile acestora. Acelasi lucru se intampla si in cazul unor boli ale coloanei vertebrale (scolioze, spondiloze), boli osteoarticulare (artroze de genunchi) sau in afectiuni grave - tumori cerebrale, accidente vasculare cerebrale.