Ziua de 7 aprilie este specială pentru olteni şi nu numai. Ea ne reaminteşte de Amza Pellea, iubitul actor de teatru şi film. La 80 de ani de la naşterea sa, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ l-a invitat pe Emil Boroghină în Sala „Marin Sorescu“, la ora 13.00, pentru a împărtăşi amintirile lui cu Amza. La eveniment au mai participat elevii clasei a XI-a B de la Grupul Şcolar „Electroputere“.
„Un bărbat înalt, solid, cu un pulovăr de lână albă“; aceasta a fost prima imagine a lui Amza Pellea în ochii lui Emil Boroghină, conturată pentru prima dată într-o piesă la Teatrul Naţional din Craiova. Acesta a mărturisit că îndrăgitul actor „era un sacrificat; juca seara în spectacole, apoi o maşină îl lua şi îl ducea la filmări, iar după aceea îl aducea la spectacolul de a doua zi“.
Generozitatea îi era caracteristică bunului Amza: „Aveam sentimentul, stând lângă el, că am crescut valoric“, s-a confesat Emil Boroghină în legătură cu momentele în care au împărţit scena. „Avem datoria să ne plecăm de fiecare dată, să îl evocăm pentru că el poate reprezenta un model de viaţă, profesional, de cinste şi conduită“.
Cei prezenţi au putut viziona câteva „Momente de aur“ ale lui Nea Mărin. Tot vineri, Amza Pellea a primit o stea pe Aleea Stelelor din Bucureşti, drept recunoştinţă pentru munca artistului care trăieşte în continuare în amintirea celor care l-au iubit.
Ziua de 7 aprilie este specială pentru olteni şi nu numai. Ea ne reaminteşte de Amza Pellea, iubitul actor de teatru şi film. La 80 de ani de la naşterea sa, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ l-a invitat pe Emil Boroghină în Sala „Marin Sorescu“, la ora 13.00, pentru a împărtăşi amintirile lui cu Amza. La eveniment au mai participat elevii clasei a XI-a B de la Grupul Şcolar „Electroputere“.
„Un bărbat înalt, solid, cu un pulovăr de lână albă“; aceasta a fost prima