- Editorial - nr. 760 / 9 Aprilie, 2011 Zilele trecute am fost in sat, sa-mi vad tarina mostenita de la parinti, sa-mi vad o cultura de grau de toamna, in vederea erbicidarii. Fericit sa aud cantec de pasari, sa simt miros de clorofila proaspata, am zabovit o vreme in camp, incercat de nostalgii din vremea cand ieseam cu mama la plivitul graului de palamida, susai, sau alte buruieni. In vremea aceea, hotarul era plin de oameni, unii la plivit, alti la plantat cartofi, alti la curatit pasunea de maracini si musuroaie. Era atata harnicie in satul meu, incat pana si cel mai puturos om din sat trebuia sa lucreze ceva, sa-l vada lumea ca nu sta degeaba. Nici pomeneala de ajutor social, de pensii de boala; de cersit mai erau doar cateva familii de tigani amarati, care, din cand in cand, bateau din poarta in poarta dupa o cupa de faina de cucuruz, o ceapa, sau o capatana de varza murata. Tractoarele cu senile au aparut abia cand s-au infiintat intovarasiile, apoi, cand au aparut colectivul si SMT-ul, munca campului a devenit mai lejera datorita tractoarelor pe pneuri Utos, Universal… Nici inainte de implementarea lucrarilor mecanizate, nici dupa, in satul meu n-a exista teren agricol ramas pustiu, nelucrat. M-am asezat in capul locului si am privit hotarul de jur imprejur, pana la marginea satului vecin. Nici tipenie de om, cal cu caruta, tractor la arat, oameni la plantat cartofi, sau curatat pasunea. Eram inconjurat de o pustietate trista, apasatoare, doar cantecul pasarilor si adierea vantului mai improspatau atmosfera. Unde si unde, cate un petic verde cultivat cu grau de toamna sau triticale, acolo unde s-au aplicat ingrasaminte chimice culturile aveau o culoare verde inchisa, sanatoasa, alternand cu portiuni de teren nearat de ani de zile, un mozaic de culori ciudat, incat ai impresia ca te afli undeva, dupa un razboi nimicitor, Doamne fereste!, care a lasat lumea pu