Comisia Europeana exclude in continuare o restructurare a datoriei Greciei, a declarat sambata comisarul pentru Afaceri economice, Olli Rehn, in conditiile in care aceasta ipoteza este din nou obiectul speculatiilor, relateaza AFP.
"Da, excludem o restructurare", a afirmat Rehn, intrebat despre acest subiect intr-o conferinta de presa organizata in cadrul reuniunii de doua zile a ministrilor europeni de Finante, la Godollo, in apropiere de Budapesta.
"Avem un program solid si muncim pe baza acestui program. Iar el se bazeaza pe o analiza foarte atenta a viabilitatii datoriei", a adaugat el.
"Avem un program (...) si aplicam acest program", a declarat la randul sau presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet.
Potrivit saptamanalului german Der Spiegel, ministrii de Finante din Zona Euro au abordat chestiunea unei eventuale restructurari a datoriei Greciei in cadrul unei conferinte telefonice care a avut loc in data de 2 aprilie.
In timpul acestei discutii, "cativa ministri de Finante s-au indoit ca Grecia va putea, in ciuda masurilor de austeritate, sa suporte singura greutatea datoriei sale si sa stranga singura bani de pe piete la inceputul anului viitor", scrie saptamanalul citat. Comisia Europeana exclude in continuare o restructurare a datoriei Greciei, a declarat sambata comisarul pentru Afaceri economice, Olli Rehn, in conditiile in care aceasta ipoteza este din nou obiectul speculatiilor, relateaza AFP.

"Avem un