Realizatorii matinalului „Deşteptarea“ de la Europa FM, Monica Anghel şi Bogdan Miu, şi-au băut vineri cafeaua alături de ascultătorii din Craiova. Ei au avut invitaţi de seamă, precum actriţa Teatrului Naţional din Craiova - Nataşa Raab, marea glorie a fotbalului din Bănie - Rodion Cămătaru, dar şi micii „campioni“ de la Academia de Fotbal „Gică Popescu“. Cel mai promovat produs oltenesc a fost prazul, care spre finalul emisiunii a ţinut loc de microfon. Nu au lipsit însă nici ştirile locale, care au fost comentate de un redactor al Gazetei de Sud.
Monica şi Bogdan au fost foarte emoţionaţi de întâlnirea cu oltenii. „Am avut emoţii destul de mari la început, însă ospitalitatea şi căldura oamenilor veniţi într-un număr foarte mare să ne vadă m-au făcut să mă simt extraordinar. Am vorbit olteneşte, am glumit, am cântat, am găsit cea mai bună voce din Craiova şi, cel mai important, ne-am făcut o mulţime de prieteni“, a declarat Monica Anghel. Experienţa din Bănie a fost plăcută şi pentru Bogdan Miu. „Am venit în primul rând să-i descoperim pe olteni aşa cum sunt ei, să dărâmăm anumite mituri, pentru că, la nivel naţional, numele Craiova se asociază cu interlopi, scandaluri şi descinderi. Experienţa din această dimineaţă ne arată că oltenii sunt nişte oameni calzi, de valoare, care au ce spune şi ne bucurăm că sunt ascultătorii noştri“, a precizat Bogdan.
Următorul oraş în care vor ajunge Monica şi Bogdan este Braşov. Realizatorii matinalului „Deşteptarea“ de la Europa FM, Monica Anghel şi Bogdan Miu, şi-au băut vineri cafeaua alături de ascultătorii din Craiova. Ei au avut invitaţi de seamă, precum actriţa Teatrului Naţional din Craiova - Nataşa Raab, marea glorie a fotbalului din Bănie - Rodion Cămătaru, dar şi micii „campioni“ de la Academia de Fotbal „Gică Popescu“. Cel mai promovat produs oltenesc a fost prazul, care spre finalul emisiunii a ţinut loc de