Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Păsat, trimis în judecată pentru şantaj

Publicat in Curierul, sâmbătă 9 aprilie 2011 ·

Deputatul PDL, Dan Păsat, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, fiind acuzat de şantaj şi ameninţări, informează un comunicat emis, ieri, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Deputatul este acuzat de trei infracţiuni de şantaj şi şapte operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o persoană o îndeplineşte în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau bunuri.

Potrivit DNA, în perioada octombrie - noiembrie 2009, Dan Păsat, sprijinit de Constantin Marin, i-a ameninţat verbal şi fizic, în mai multe rânduri, iar la data de 29 octombrie 2009, a exercitat acte de violenţă asupra unui număr de doi reprezentanţi ai firmei SC AGRO CLAS SRL Teleorman - ameninţări ce vizau integritatea fizică a părţilor vătămate sau a membrilor familiilor acestora - pentru a-i determina să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu.

Totodată, prin ameninţări şi sprijinit de coinculpatul Marin Constantin, Păsat a încercat să îl convingă pe unul din cei doi reprezentanţi ai firmei menţionate să meargă la sediul primăriei din comuna Toporu şi să facă demersurile necesare pe lângă primar în vederea încasării unor sume de bani, 290.000 lei, bani care s-ar fi cuvenit firmei AGRO CLAS SRL din executarea unui contractul de aducţiune apă potabilă.

Ulterior, aceşti bani ar fi urmat să fie remişi lui Păsat. Anterior, în cursul lunii noiembrie 2009, inculpatul Păsat exercitase presiuni psihice, ameninţându-l pe primarul comunei Toporu - judeţul Giurgiu, pentru ca acesta să rezilieze un contract cu SC AGROCLAS SRL şi implicit să efectueze plăţile aferente derulării contractului către firma lui Dan Păsat - SC PROD INVEST SRL, în condiţiile în care aceasta din urmă efectuase numai anumite lucrări subcontractate. Era vorba despre derularea unui contract în

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie

News.ro acum 32 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. ”Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, unde un avion de mici

Ministerul Transporturilor: România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă / Proiectele rămase în PNRR vor fi finanţate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanţare din bugetul de stat

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) destinat sectorului transporturilor după ce, în urma discuţiilor tehnice purtate cu reprezentanţii Comisiei Europen

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum o ora
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 43 minute
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 5 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum o ora
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°