Autorul „silogismelor amărăciunii", de la a cărui naştere s-au împlinit vineri 100 de ani, a suferit toată viaţa de scepticism, pendulând între singurătate şi teama de neant.„Moartea e de faţă. De nu m-ar fi urmărit acel în curând fatal, nimic n-aş fi adăugat înregistrărilor simţurilor. Toate le-aş fi lăsat pe seama bătrâneţii", spunea Emil Cioran.
La Răşinari, unde Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911, scriitorul a petrecut până în 1924 (când s-a mutat cu toată familia la Sibiu) o perioadă edenică a traiului sănătos, în aer curat, şi a jocului în jurul Coastei Boacii. Dealul din marginea de sat de un pitoresc aparte era rememorat cu nostalgie mai târziu, într-o scrisoare adresată lui Constantin Noica: „A quoi bon avoir quitté Coasta Boacii?".
Emil a fost al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Etapa studiilor liceale de la Sibiu, marcată de primele insomnii şi lecturi filosofice, era deja resimţită ca o destrămare a paradisului de la Răşinari.
Între 1928 şi 1932, Emil Cioran a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, în ultimul an începând să semneze articole în periodicele „Calendarul", „Floarea de foc", „Gândirea", „Vremea", „Azi". Şi-a încheiat studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian.
„Schimbarea la faţă a României"
În 1932, Cioran s-a înscris la un doctorat, sperând să obţină astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934 i-a apărut prima carte, „Pe culmile disperării", pentru care i-au fost conferite primele premii. Înainte de a se stabili definitiv în Franţa, va mai publica în ţară încă patru cărţi scrise într-un stil liric, expansiv, cu meditaţii metafizice, temele recurente fiind moartea, disperarea, singurătatea, istoria, muzica, sfinţenia sau mistica („Cartea amăgirilor" - 1936, „Schimbarea la faţă a României" - 1936
