Comunicatul Curţii Europene de Justiţie privind cauza Tatu a pus pe jar autorităţile române, ministrul Mediului Laszlo Borbely afirmând ieri că, zilele următoare, se va discuta în cadrul ministerului şi al Guvernului, dacă este nevoie de o decizie pentru a modifica OUG în vigoare privind această taxă, care a fost emisă în 2010.
"Acordul asupra actualului conţinut al OUG rezultă şi din prevederile articolului 131 al hotărârii Curţii Europene de Justiţie. (…) Chiar dacă sunt cumpărate din România sau aduse din străinătate, toată lumea trebuie să le înregistreze, nu există niciun fel de discriminare. În acelaşi timp, conform articolului 51 al hotărârii Curţii, după intrarea în vigoare a modificărilor OUG din 2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv şi nu pot avea efect discriminatoriu între situaţiile constituite anterior şi cele posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ. Aceasta este prima noastră poziţie în legătură cu decizia Curţii, în zilele următoare vom mai discuta în cadrul Ministerului şi al Guvernului, pentru că din '90 încoace a existat o formă de taxare a maşinilor intrate în ţară. Vom analiza în continuare, am discutat cu premierul, voi veni cu o notă în Guvern şi vom analiza dacă este nevoie de o decizie pentru a modifica această OUG care e în vigoare din decembrie 2010. Speţa la care a fost făcută analiza de Curte e speţa din OUG 50/2008, deci nu la OUG care este în vigoare din 2010", a subliniat ministrul, citat de Mediafax.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului remis ieri presei, prin decizia în cauza Tatu, "Curtea Europeană de Justiţie nu se pronunţă asupra legalităţii actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxa pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmat