Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceveanul decapitat în Afganistan, condus pe ultimul drum cu onoruri militare (UPDATE)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 aprilie 2011 ·

Filaret Moţco este înmormântat astăzi în localitatea natală, Izvoarele Sucevei. Un sobor de şapte de preoţi oficiază slujba.

Ora 20.00: Rudele lui Filaret l-au plâns astăzi şi şi-au cerut iertare de la el. Nepoţii şi strănepoţii regretă plecarea unchiului lor care le era ca un tată. "Îmi pare tare rău după unchiul Filaret. Era bun, sufletist şi ne aducea de toate când venea acasă. Când îl colindam de Crăciun ne dădea câte şi câte 100 lei la fiecare", ne-a spus tristă Gabriela Moţco, una din cei 24 de nepoţi ai lui Filaret Moţco.

Ora 19.15: Două anotimpuri în aceeaşi zi, aşa a fost vremea astăzi la Izvoarele Sucevei. Unul dintre cei şapte preoţi care au oficiat slujba de înmormântare au tălmăcit aceste schimbări bruşte de la iarnă, la primăvară ca fiind stările sufleteşti ale lui diplomatului sucevean, plecat prea devreme dintre noi.

„Furtună, zăpadă şi apoi soare, drept dovadă că lui Filaret i-a plăcut şi s-a dăruit în meseria pe care a avut-o, plecând dintr-un sat şi ridicându-se pe propriile picioare. Filaret s-a zbătut pentru pacea lumii, iar acum se află în împărăţia lui Dumnezeu precum spun apostolii (Matei 5, 9)“, a spus unul dintre preoţi.

Ora 14. 55: La înmormântarea lui Filaret Moţco au participat oficialităţie ale judeţului Suceava şi şeful interimar al echipei de ţară a Naţiunilor Unite în Romania, Francois Farah. „Filaret Moţco este un erou. Ancheta în cazul asasinării sale continuă“, a spus oficialul ONU.

Ora 14.45: Aproape 1.000 de oameni l-au condus pe Filaret Moţco spre locul de veci din cimitirul din Izvoarele Sucevei. Angajatul ONU a fost îngropat cu onoruri militare, iar sicriul sigilat în care se află rămăşiţele pămâneşti ale suceveanului a fost purtat pe umeri de militari. În plus, coşciugul a fost păzit de vineri seară, când a a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°