Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Maria Cesărean se inspiră de pe net pentru exerciţii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 aprilie 2011 ·

Maris Cesărean are grijă de copiii bistriţenilor de peste 30 de ani. La unele lecţii de la grădiniţă se inspiră de pe internet.

S-a născut în satul Miceştii de Câmpie, comună din zona de câmpie a judeţului, unde se juca de-a educatoarea. „Eram cea mai mare dintre surori şi când părinţii erau ocupaţi cu muncile câmpului aveam grijă de surorile mele. Îmi plăcea să mă joc de-a educatoarea", povesteşte Maria Cesărean. De-atunci a prins drag de copii. Este educatoare de 34 ani, iar acum le îndrumă primii paşi copiilor de la Grădiniţa nr. 10 din Bistriţa. Cânta melodii populare Maria Cesărean a făcut şcoala în comuna natală, unde era nelipsită din echipa de dansuri. Aceasta spune că era cea mai mică din ansamblul folcloric. „Mergeam la o grămadă de concursuri şcolare cu ansamblul. Îmi plăcea mult să cânt", afirmă dăscăliţa. Însă nu a ales o carieră artistică, ci una în educaţie. A optat să urmeze cursurile unui liceu pedagogic ca să devină cadru didactic. Ea crede că munca cu copiii de grădiniţă este una foarte grea, iar dacă nu o faci cu drag nu are rost. „Copilul e ca o floare care răsare din pământ. Dacă nu-i acorzi atenţie şi nu o îngrijeşti, adică nu o scapi de buruieni şi nu o uzi când trebuie, floarea nu creşte cum ţi-ai dori", explică Maria Cesărean. Idei de pe internet Când se pregăteşte pentru lecţiile de a doua zi, educatoarea caută idei şi materiale pe site-uri specializate pe internet. „Ne inspirăm de acolo pentru temele de la orele cu copiii. De acolo ne vin, colegelor educatoare şi mie, idei pentru tot felul de exerciţii", explică educatoarea. Ea spune că unii prichindei din ziua de azi sunt răsfăţaţi şi nu au fost învăţaţi să respecte regulile. Maria Cesărean povesteşte că a observat acest lucru când unii copii lasă brusc jucăriile jos şi nu le pun la locul lor când vin părinţii să îi ia acasă de la grădiniţă. „Din gesturile micuţilor deduc că l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum 3 ore
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

PNL organizează sâmbătă Congresul Extraordinar pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la preşedinţia partidului, 10 candidaţi pentru poziţia de prim-vicepreşedinte

News.ro acum 58 minute
Partidul Naţional Liberal organizează, sâmbătă, Congresul Extraordinar, pentru alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional. Congresul se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1200 de delegaţi. Ilie Bolojan este singurul candid

Ministerul Culturii, 300.000 euro pentru festivalul Rock Posada condus de propriul director

Gazeta de Bistrita acum 56 minute
FOTO: Trupa Kempes, Posada Rock Festival, 2017 Facebook Twitter Print WhatsApp Între 2021 și 2025, Ministerul Culturii a alocat 300.000 de euro pentru un festival rock desfășurat la Câmpulung Muscel, sub egida Asociației „Rock Culture”. Organizatoru

Ministrul Economiei, sceptic când vine vorba ca un director să renunțe benevol la salariul cel mare: „N-am văzut minunea asta până acum”

Gandul acum o ora
Radu Miruță nu crede în minuni și mai ales în acelea legate de faptul că vreun șef de companie aflată în subordinea Ministerului Economiei are renunța voluntar la salariul pe care-l primește, așa cum a sugerat vicepremierul Dragoș Anastasiu. Ministr

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 5 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum 2 ore
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

LIVE Parlamentarii europeni votează în curând moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen / Ce șanse are inițiativa demarată de AUR

HotNews acum 50 minute
Președinta Comisiei Europene se pregătește să facă față unei moțiuni de cenzură în Parlamentul European, un instrument rar folosit, care a dezvăluit nemulțumirea față de stilul de conducere al Ursulei von der Leyen, scrie AFP. Votul va avea loc în j

Pe 6 septembrie revine Noaptea Muzeelor la Sate. Muzeele rurale se pot înscrie până pe 20 august

Mediafax acum 44 minute
Evenimentul, organizat de Asociaţia Da’ De Ce, se prezintă ca fiind unic în Europa şi este dedicat patrimoniului rural şi comunităţilor care îl păstrează viu. Vizitatorii vor putea descoperi istoria vie, colecţiile locale, poveştile satelor şi oamen

Doi morți și un rănit după ce o autoutilitară cu pepeni și un autoturism s-au ciocnit pe un drum din Teleorman. Una dintre mașini a luat foc

Adevarul acum 2 ore
Un grav accident rutier, în care au fost implicate o autoutilitară încărcată cu pepeni și un autoturism, a avut loc joi între localitățile Gârcov (judul Olt) și Islaz ( județul Teleorman). Doi oameni au murit, iar alți doi sunt răniți.

Vremea

București
acum

25°
joi

14°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

18°/24°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°