Specialiştii în probleme de mediu susţin că până în 2049 calota glaciară va dispărea în totalitate ca urmare a încălzirii globale care se accelerează de la an la an.
În fiecare an la începutul dezgheţului, oamenii de ştiinta studiază, prin intermediul sateliţilor, evoluţia calotei glaciare.
Centrul Naţional American pentru Date despre Zăpadă şi Gheaţă, a anunţat că în 7 martie a fost înregistrat cel mai scăzut nivel al gheţii arctice, de când se folosesc sateliţii pentru a realiza această monitorizare. Totodată, temperaturile de deasupra Oceanului Arctic erau peste valorile normale, cu 7 - 9 grade Celsius, iar noile date indică faptul că stratul de gheaţă nouă a crescut foarte puţin în ultimul an.
În anii `80, suprafaţa de gheaţă măsura aproximativ 16 milioane de metri pătraţi, iar în prezent a ajuns la 14, 5 milioane.
Potrivit specialiştilor, dacă ritmul de topire se păstrează, iar la acesta adăugăm topirea gheţarilor din masivele muntoase, în 2049 se poate ajunge la o creştere a nivelului mării cu peste 30 de cm, potrivit Realitatea TV.