Mi-ar plăcea să fiu o muscă (electronică) strecurată la palat. Ce n-aş da să ştiu cum ne privesc, de fapt, guvernanţii!
De m-aş fi născut în Occident, aş fi fost, probabil, de stânga. Inegalitate socială, drepturile fundamentale ale omului mi-ar fi stat permanent în cap şi nu m-ar fi lăsat să dorm. Având (aproape sigur) un venit stabil şi confortabil, mi-aş fi permis să clevetesc împotriva dreptei „exploatatoare". Poate că, nefiind prea fanatic, aş fi mârâit în faţa ipocriziei comunitare care favorizează declasarea şi supraimpune eficienţa. Dar aş fi dormit liniştit ştiind că, măcar până la 18 ani, copiii nu muncesc, săptămâna de lucru are un număr rezonabil de ore, şomerii îşi primesc dreptul cuvenit, iar inşii nedreptăţiţi de soartă au, totuşi, o şansă minimă la demnitate. Din păcate, m-am născut într-o ţară în care „egalitatea de şanse" comunistă a dus populaţia la cel mai de jos prag al sărăciei şi corupţiei. De aceea, orice ar crede alţii despre mine, eu mă consider de dreapta. Şi cu asta, basta!!
Problema e că, atunci când intervin probleme morale, dreapta sau stânga nu mai funcţionează. Mai mult, dacă judecăm o problemă de principiu în termeni ideologici, avem toate şansele s-o dăm în bară. De aceea, deşi cred că, în principiu, noua Lege a muncii are un miez bun, sunt mai mult decât convins că rezultatul ei practic va fi un dezmăţ al capitalismului sălbatic românesc şi o adâncire a inegalităţilor sociale nejustificate. De asemenea, ştiu că avem prea mulţi funcţionari. Ineficienţi. Reducerea drastică a corpului birocratic ar fi o dovadă de sănătate socială şi economică. Dar egalitarismul care a urmat, nivelarea competenţei la nivelul prostiei sau a dezinteresului, măsurile absurde şi umilitoare, jignirea fără sens a unor categorii profesionale m-au indignat. Sunt convins că, din multele spitale cu probleme, multe urmau să dispară sau să se tran
