Pustnica din mijlocul orasului
Are 102 ani si, sincer, mai are de gand sa traiasca ceva vreme, in casa ei seculara de pe strada Castaului, din Orastie. Nu de alta, dar prin 2015, sigur va veni acasa o stra-stranepoata "de frate", abia nascuta departe, in Canada. Fetita va avea atunci 4-5 ani. "Pana ce vine ea, sigur vreau sa traiesc", zice. Asa are de gand. Ca s-o vada in carne si oase si pe ultima faptura din neamul lor, altminteri destul de putin numeros.
Olivia Starcu nu e nicicum genul acela de batrana care se plange zicand: "Da' sa ma ia odata Dumnezeu, ca am trait prea mult...". Nicidecum. In primul rand, ca e sanatoasa. Doar picioarele n-o prea mai tin. Merge greu si numai prin casa, nu iese deloc pe-afara, fiindca - zice - "nu vreau sa mai vad rautatea lumii din jur". Tot din acest motiv, n-a mai stat la fereastra de peste 20 de ani. Ar trebui doar sa deschida usa de la odaia cea mare si sa faca vreo cinci pasi pana la ferestrele cele inalte - ca sa vada schimbarile lumii. Masinile trecand, oamenii moderni, strada. Dar nu vrea. Nici macar usa aceea n-a mai deschis-o de ani multi, caci dincolo-s prea multe amintiri, care-ar putea s-o ingandureze. Ce face Olivia toata ziua? Sta. Sta pe un scaun, in fata unei mese goale. Nu se uita la televizor. Nu citeste, decat rar, dintr-o carte, anumite rugaciuni. Si totusi, zice cu fermitate ca nu ii e urat. Ca singuratatea nu o deprima. Ascultand-o, n-ai cum sa nu o crezi. Cuvantul i-e apasat, cursiv, coerent. Mintea agera si limpede. Tine minte tot ce-a facut atat ieri, cat si acum aproape un veac, cu detalii ce pot face invidios orice om tanar. Cu asta s-a luptat de o viata Olivia Starcu: sa-si pastreze mintea clara. Si exacta. "Asta-i totul. Secretul. Sa-ti tii mintea limpede, curata, sa nu uiti lucruri, sa nu te fure gandul, sa nu intri la niste idei sau alte prostii. Ce vezi, aia ii. Ii. Exista. Si ii
