Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Rafale de mitralieră la bordul unui submarin nuclear de ultimă generaţie. Un marinar şi-a împuşcat superiorii de nervi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 aprilie 2011 ·

Un marinar în vârstă de 22 de ani este acuzat că a omorât un ofiţer şi a rănit un altul grav, vineri, pe submarinul nuclear britanic ancorat la Southampton.

În vârstă de 22 de ani, Seaman Ryan Donovan ar fi cerut să fie lăsat la ţărm, dar ofiţerii săi ar fi refuzat, scrie The Sun. Colegii lui Donovan au afirmat că acesta era îngrozit la ideea că va trebui să mai stea încă o lună pe mare, urmând să participe la mai multe exerciţii navale pe care submarinul HMS Astute le va desfăşura începând de luni.

Fiind camuflat şi purtând vestă antiglonţ el a început să tragă chiar în momentul în care la bord se aflau, într-o vizită, mai mulţi reprezentanţi ai municipalităţii, printre care şi primarul din Southampton. Seaman a folosit arma sa din dotare, o armă automată de asalt SA80.

În urma celor şase tiruri de armă, doi dintre superiorii săi au fost împuşcaţi în piept. Unul dintre aceştia, un ofiţer în vârstă de 30 de ani, tată a doi copii, a murit instantaneu. Cel de-al doilea locotenent-comandor se află în stare gravă la spital.

Ministerul Apărării a refuzat să facă vreun comentariu, afirmând că poliţia poate face precizări. Forţele de ordine au afirmat că nu a fost vorba despre vreun act terorist, potrivit AFP.

HMS Astute, cel mai puternic submarin britanic cu propulsie nucleară, acostase la Southampton pentru cinci zile, după ce petrecuse mai multe săptămâni în mare. Nava urma să fie vizitată de copii, şcolari şi de liceeni în timpul acestei opriri.

Submarinul a mai fost în atenţia publicului la sfârşitul lui octombrie, când a eşuat pe coastele scoţiene. El a fost atunci avariat în timpul remorcării.

Lansat în 2007, acest submarin cu lungimea de 100 de metri poate lansa rachete convenţionale Spearfish şi Tomahawk spre ţinte aflate la o distanţă de 2.000 de kilometri. HMS Astute costă 1,2 miliarde de lir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 56 minute
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 3 ore
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/39°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°