Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au odihnit degeaba cu Steaua! Unirea-Oţelul 0-3

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 9 aprilie 2011 ·

Unirea Urziceni mai are de partea ei doar un trecut recent şifrumos. Mai poate fi adăugată, teoretic, aritmetica elementară înceea ce priveşte şansele de a mai evolua sub reflectoarele primeiscene fotbalistice. La rândul lor, gălăţenii veneau la Urzicenisă-şi apere locul deţinut vreme de o jumătate de campionat.Declaraţiile belicoase, acuzele de tot soiul, insinuările,aluziile, presupunerile n-au lipsit nici la această partidă. Depildă, Dorinel Munteanu dădea de înţeles că omologul său ialomiţeanabordează fotbalul cu două unităţi de măsură: împotriva unor echipeevoluează îndoielnic, iar cu altele, îşi forţează elevii să joacepână la extenuare.

Constrâns de împrejurări, cu Paraschiv accidentat, Antal şiPerendija suspendaţi, Dorinel a recurs la aceeaşi partitură depândire a erorilor adversarului, pentru a-şi lăsa, pe contre,ofensiva pe spaţii largi. Arcaşii erau prin rotaţie Giurgiu şiNeagu, iar săgeţile Iorga, Ibeh şi Pena. Principala grijă:anihilarea dirijorului Apostol şi blocarea lui Rusescu. În primarepriză, s-a întâlnit cel mai slab atac cu cea mai bună apărare, cuun aliat de nădejde pentru Oţelul: vântul. Galaţiul a înscris dupăo acţiune laborioasă, soldată cu un corner, în urma căruia Ibeh (8)a marcat cu capul din colţul careului mic. Gol cumva anunţat detransversala lui Silviu Ilie (6).

După pauză, cu un avantaj minim la activ, Dorinel a sunat adunarea.Jocul s-a strâns în jumătatea gălăţenilor, pigmentat din când încând cu sprinturi ameninţătoare către poarta lui Curcă. Cum a fostde exemplu faza în care Ibeh i-a pasat ideal lui Iorga (68), care aratat dintr-o poziţie favorabilă. "Neamţul" vrea să îngheţerezultatul, scoate un atacant , Ibeh şi se "betonează" cu unmijlocaş, Filip. Puţin mai târziu, Iorga scade la zero pulsulpartidei şi stabileşte învingătoarea printr-un şut în colţul lung(75). Punosevac nu a făcut altceva decât să îşi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 25 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum o ora
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Violenţe între un bărbat şi o femeie, în municipiul Iaşi/ Bărbatul are mai multe plăgi tăiate/ Femeia, găsită într-o maşină din care refuza să coboare, dar a fost convinsă de negociatori / Dosar penal pentru tentativă de omor

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje medicale intervin, luni seară, pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care se află într-o maşină, în municipiul Iaşi, şi care este înjunghiată în piept, a anunţat ISU Iaşi. Ulterior, Poliţia a precizat că a avut loc un conflic

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°