Onestitatea este unul dintre elementele esenţiale necesare pentru ca o relaţie să meargă „ca la carte“
Aţi jucat vreodată un rol doar pentru a atrage atenţia persoanei care vă interesa? De exemplu, v-aţi prefăcut vreodată că vă place fotbalul pentru a obţine o întâlnire cu un fotbalist sau, în cazul bărbaţilor, aţi afirmat că sunteţi fan al comediilor romantice pentru a intra în graţiile unei femei? Dacă da, este bine să ştiţi că, indiferent de situaţie, onestitatea trebuie să vă ghideze acţiunile în lumea iubirii pentru că orice lucru, oricât de neînsemnat ar părea la început, se poate întoarce împotriva dumneavoastră.
Dacă vă prefaceţi, veţi fi prins în flagrant, pentru că adevărul din interior va ieşi la suprafaţă, mai devreme sau mai târziu. Un exemplu concludent în acest sens este dat de femeile inteligente, care preferă să se arate naive pentru a cuceri un bărbat. De ce ar face acest lucru? Pentru că, de cele mai multe ori, o femeie care are succes şi care se întâlneşte cu un bărbat care nu este la acelaşi nivel profesional cu ea se teme că realizările ei ar putea părea intimidante şi l-ar îndepărta pe respectivul partener. Aceasta nu este însă o strategie sănătoasă. Nimeni nu trebuie să îşi devalorizeze succesul sau inteligenţa pentru că partenerul se poate simţi jignit într-o astfel de situaţie.
Trimiteţi semnale
autentice
Probabil aţi auzit multe poveşti despre persoane care s-au prefăcut că sunt pasionate de un anumit lucru în ideea de a cuceri pe cineva cu aceleaşi interese. Numai că nici aceasta nu este o strategie foarte bună. În general, în această situaţie există două feluri de deznodământ: fie relaţiile începute pe acest făgaş nu funcţionează, fie merg bine pentru că partenerii sunt compatibili la alt nivel, nicidecum pentru că ei împărtăşesc interese şi pasiuni. În primul caz este clar să semnalele „artifici